O suta cincizeci si trei

Dupa ce si-a baut cafeaua si-a aprins o tigara. Tu nu fumezi? Ba da, rar, dar nu cumpar. Ia si tu una. Am intins mana si am luat. Sa stii ca te cunosc. Am privit-o mirat. De unde? Nu cumperi tu Cola de la Clementina? Ba da. Te vad de la balcon, stau la M-uri. Asa deci, si eu care credeam ca te-am cucerit cu farmecul meu personal. Lasa ca-l ai, du-te naibii. Tu unde stai? Pai eu stau la S-uri. Suntem vecini, vezi? M-am destins. Si cum mi-ai scapat pana acuma, vecina? A ras – femeile adevarate nu sunt la vedere. Asa e, dar daca stau ascunse prea mult prind mucegai. Alea care sunt proaste. Facea pe desteapta. Ma privea in ochi : direct, fara teama sau retinere. Taceam si eu. Recunosteam momentul – tocmai ma evaluase si astepta s-o invit acasa. Cand se intoarce? La noapte. Dupa ce duce taxiul la garaj mai intarzie la bere cu ceilalti. Trist. Trist pe dracu’. Te-as invita la mine dar e dezordine si s-ar putea sa vina soacra-mea sa faca ordine. Eu locuiesc singur. S-a ridicat. Am platit si m-am ridicat si eu. Sa nu mergem impreuna sa nu ne vada cineva, mi-a spus. Sunt o femeie serioasa. I-am aratat unde stau. A intrat in scara, apoi in casa. In general femeile care intra la mine simt nevoia sa exprime cateva idei simple despre locatie. Viorica nu. Ma duc sa ma spal un pic la pizda, ca-s cam transpirata, da? Vorbea liber iar asta ma descumpanea. Sigur, du-te. S-a dus si s-a spalat la pizda. Apoi s-a intors, in curul gol si cu sutienul pe ea. Avea floci mari la pizda. Sanii erau imensi. Pizda de asemenea era imensa. Labii cat gambele unui copil de 4-5 ani, iar clitorisul cat coama lui Billy Idol in „Eyes without the face” S-a asezat direct pe jos si si-a indepartat picioarele. M-a anuntat ca acolo ii place, pe podele. Mi-am scos pula si m-am apropiat de gura. Nenene, puisor, sunt femeie serioasa, nu pun gura pe asa ceva. M-am urcat peste ea cu senzatia vie ca am incalecat o camila. Bai, surpriza a fost maxima cand am descoperit ca era excesiv de stramta. Avea un vagin ingust pe care l-am ocupat cu greu. Am felicitat-o din priviri. Am dat din cur ca un apucat. Coana se simtea bine. Mi-a bagat capul intre sani si mi-a apucat bucile in ghiare. Nu aveam nicio scapare. Un futai cu Viorica s-ar rezuma credibil la un : „ si dai si dai...”. Flocii ei se frecau de flocii mei, iar asta chiar era o senzatie noua. Vrei sa te ling in pizda? Mi-a raspuns tandru : ptiu spurcaciune! Pizda e pentru futut, gura pentru mancat. Futeam o femeie cu principii. Spre final se incinsese. Se umezise, iar frecarea era insotita de sunetele specifice. Ea suiera printre dinti. Cred ca scotea si aburi – un soi de mocanitza porno. Avea respiratia infestata cu tutun. Unde vrei sa termin, am intrebat-o. Inauntru. E sigur? Iau pastile. Am ejaculat. Ea a strigat. Doar putin. Apoi am ramas intins pe ea si m-am gandit ca sunt la mare, calare pe salteaua mea pneumatica, intre valuri, cu o meduza mangaindu-ma la coaie. Cineva vindea porumb fiert pe plaja. S-a ridicat fara sa spuna nimic. S-a dus la baie si a iesit un pic mai tarziu aranjata. Hai sa mai fumam o tigara, am indemnat-o. Nu ca ma grabesc. A fost ceva in neregula? Frumosule, n-am mai luat-o la buci de vreo trei luni. Inca ma gandesc daca am visat sau nu. Pai mai stai, mai facem un numar. Fugi de-aici, sunt femeie serioasa. Nu inteleg. Nici eu. Ne mai vedem? M-a privit. Insoara-te, pari cam disperat.

x

O suta cincizeci si doi

De ce sunt femeile atrase de bărbaţi mai în vârstă?

Se spune că dragostea nu ţine cont de vârstă, lucru care se dovedeşte a fi cât se poate de adevărat, dacă ne uităm cu atenţie în jurul nostru. Ştim deja cu toţii că bărbaţii sunt atraşi de femeile mai tinere, în vreme ce femeile prefera parteneri mai în vârstă decât ele, şi se pare că anii, sau mai exact, numărul lor, ocupa de cele mai multe ori un loc prea puţin important pe lângă alte aspecte, cum ar fi iubirea, comunicarea şi atracţia dintre cei doi parteneri.

Şi totuşi de ce sunt femeile atrase de bărbaţi mai în vârstă?

Gurile rele ar spune că există un interes financiar la mijloc, pentru că asta este explicaţia cea mai la îndemână şi în plus le satisface multora nevoia vitală de a fi răutăcioşi, de a-şi da cu părerea despre despre viaţa altora, le a clasa la “bine” sau la “rău” fapte care nu îi privesc şi nici nu îi afectează. Lăsând asta la o parte, eu cred că bărbaţii mai mari sunt atrăgători în primul rând pentru stabilitatea emoţională pe care o oferă într-o relaţie. Se ştie că femeile se maturizează mai repede decât bărbaţii, drept pentru care, la 20-30 de ani, un partener de aceeaşi vârstă ar putea părea imatur, infantil chiar, orientat mai mult spre distracţie decât spre construirea unei relaţii serioase. Şi de cele mai multe ori chiar aşa este.
Prin comparaţie, un bărbat mai în vârstă inspiră maturitate, experienţă, respect, putere şi nu în ultimul siguranţa că poate oferi stabilitate, în condiţiile în care el a depăşit de mult perioada în care îşi dorea să experimenteze. Spre deosebire de un bărbat mai tânăr, el a cunoscut destule femei şi a trăit diferite experienţe, astfel încât a ajuns acum la punctul în care ştie cine este şi ce vrea, dar mai ales ştie cum să obţină asta. Cred că siguranţa de sine pe care o inspiră, sentimentul că poate oferi protecţie şi înţelegere, sunt principalele motive pentru care femeile aleg acest tip de bărbaţi în detrimentul celor mai tineri, care abia acum încearcă să se descopere pe sine, care vor să exploreze. Aceştia din urmă de prea puţine ori vor fi dispuşi la angajamente serioase, în condiţiile în care îşi dau seama că există infinite modalităţi de distracţie şi tot atâtea femei diferite cu care să îşi petreacă timpul, astfel încât ar fi chiar păcat să se oprească doar la una. Le place să se joace, să testeze atitudini, cuvinte, replici, să îşi şlefuiască tacticile de cucerire, să afle cum pot deveni bărbaţi care să poată face fericită o femeie. Sau mai multe...

"A boy plays with your mind. A man explores it."

Bineînţeles, nu vreau să generalizez. Am văzut şi cazuri în care ambii parteneri au fix aceeaşi vârstă, undeva la 20+ de ani, iar relaţia funcţionează foarte bine, dar cred că rareori se întâmplă că cei doi să rămână împreună. Iar nevoia de a experimenta, de a cunoaşte lumea şi oamenii din jur, dar mai ales de a se descoperi pe sine, nu cred că se întâlneşte doar la bărbaţi, ci şi la femei. De aceea, ele se vor simţi cel puţin mulţumite, dacă nu împlinite, atunci când vor cunoaşte un bărbat mai matur, care le oferă şi răspunsuri, nu doar întrebări la care să răspundă ele, de la care simt că au ce învaţa şi lângă care simt că pot evolua.

Oare asta sa fie si la mine???

O suta cincizeci si unu

Să ieşi dintr-o relaţie lungă e ca şi cum ai învăţa să mergi din nou. Singur, fără să te ţină cineva de mână. Fără siguranţa că dacă îţi pierzi echilibrul, e cineva acolo mereu, în spate, gata să te prindă. Eşti singur acum. Pe cont propriu, nu ai ce să faci decât să cazi şi să te ştergi de praf, să te ridici iar şi să strângi din dinţi, să te aduni de pe jos aşa, sfârşit cum eşti, şi să o iei iar de la capăt. Pas cu pas.

E înfricoşător să întorci capul în direcţia unde ar trebui să întâlneşti o privire atât de familiară ţie, dar să nu fie nimeni acolo. Premeditat sau nu, asta devine scuza celor care aleg să lungească o relaţie doar pentru a nu rămâne singuri, a celor care din teamă, din obişnuinţă sau pur şi simplu din comoditate încearcă să resusciteze o iubire decedată de mult. Pentru că e cutremurător câte cadavre poate lăsa în urma încheierea unei relaţii, e crunt cât de mult te poate schimba, când după atâta amar de vreme în care ai făcut parte dintr-un tot unitar, te vezi acum singur pe lume fără să ştii încotro s-o apuci, când nu mai eşti cel care erai înainte, pentru că cineva şi-a pus iremediabil amprenta asupra ta şi nici cel care erai lângă acel cineva, pentru că acum îţi lipseşte jumătatea.

Să ieşi dintr-o relaţie lungă e ca şi cum te-ai naşte din nou. Trebuie să înveţi să mergi, să vorbeşti, să mănânci, să trăieşti singur, să treci prin viaţă sau viaţa prin tine fără să te mai ţină cineva de mână, să înveţi să îţi înfrunţi temerile cele mai puternice fără să auzi că “o să fie bine”. Încheierea unei relaţii aduce cu sine o transformare. O renaştere. Un miracol. Pentru e un miracol ca după ce ai oferit de-a lungul timpului bucăţi din tine şi ai rupt părţi din sufletul tău şi le-ai pus la temelia unei relaţii încercând să dai viaţa unor vise în doi, după ce te-ai împărţit iar şi iar, acum te vezi nevoit să te reconstruieşti din puţinul din tine care ţi-a mai rămas. E istovitor. O relaţie încheiată lasă în urmă, de cele mai multe ori, un om… dăruit, ca să nu spun gol. Lăsă în urmă un om stors, slăbit, o fantomă. Apusul unei iubiri aduce cu ea tristeţe, chiar dacă cei doi şi-au dat mâna prieteneşte la răscruce de drum, pentru că au pus atunci piatra de mormânt unei mari etape din viaţă. Orice sfârşit înseamnă un nou început, dar e un nou început în care eşti singur, şi cui îi place să pornească singur pe un drum pe care nu-l cunoaşte? Cine ar vrea să păşească pe poteci străine scăldate în ceaţă, fără să ştie încotro îl îndreaptă drumul asta cu un singur sens, fără posibilitatea de a o lua înapoi, pentru că nu are la cine a se întoarce? Da, o relaţie încheiată aduce singurătatea, care ne-ar satisface egoismul, dacă n-ar fi atât de rece, atât de multă…

Dar ieşirea dintr-o relaţie lungă ne învaţă să apreciem şi egoismul. După atâta timp în care fiecare decizie a adus cu sine grija pentru celălalt, acum tot ce ai de făcut e să te gândeşti la tine. După atâta vreme în care locul întâi în propria viaţă nu a fost ocupat de tine, după ce pe primul plan nu a fost “eu”, ci “noi”, acum îţi permiţi luxul de a fi egoist. Iar după treci prin chinul de a redeveni om, e din ce în ce mai greu să accepţi pe cineva lângă tine. Cumva, ideea că fiecare propoziţie să înceapă cu “eu” nu îţi mai pare atât de respingătoare, iar siguranţa lui “noi” nu mai este atât de atrăgătoare atunci când vezi că poţi să trăieşti şi singur.

Dar cel mai greu e când ai vrea să dai, dar nu mai ai ce. E greu când întâlneşti un om căruia ai vrea să-i dai, dar ai prea puţin de dăruit, te doare gândul că poate… poate ai dat în trecut cui nu trebuia, când nu trebuia, cât nu trebuia. Dar oare chiar există momentul potrivit? Sigur că nu, toate lucrurile se întâmplă la timpul lor, sau poate că da, iar atunci ţi se pare nedrept că ţi se întâmplă tocmai ţie asta acum. Îl doare şi pe celălalt că primeşte prea puţin, că merită mai mult de atât, că omul căruia ar vrea să îi dăruiască inima nu mai are mare lucru de oferit. Şi atunci îţi dai seama că încă nu eşti tu. Nici măcar nu ştii cine ar trebui să fii, ce culori ar trebui să ai, iar dacă te priveşti în oglindă ţi se pare că nici măcar o formă nu mai distingi. E cumplit să nu ştii cine eşti, dar îţi dai seama şi că e josnic să iei un suflet curat cu tine într-o călătorie pe care îţi eşti ţie dator să o parcurgi singur. După o relaţie lungă un singur om poate să te vindece: tu; oricine ar încerca să îţi găsească un tratament se va îmbolnăvi şi el, şi va învăţa pe propria piele ca pe bolnavii ca tine nu îi poţi vindeca decât… lăsându-i să plece.

P.S. Pui de îngeraș intenția mea nu este să te fac să plângi, poate doar să te fac sa vezi altfel lucrurile. Vreau să vorbim, și dacă este necesar o sa am răbdare cu tine, am să te aștept!