O suta treizeci si sase

Bai, deci azi am sa-ti vorbesc despre femeia sifilis, pizda peste care dai si de care nu mai scapi. Bai, deci apare de nicaieri si o iei ca prostul, sau accidental. Pula mea, fiind peste tot nici nu e greu : in parc, pe netlog, langa barba-su, in accidentele sortzii...atarna ca un spor gata sa-ti intre prin nari si sa ti se fixeze in sange, sa preia comanda si sa-ti futa sistemul. Tu zici buna ziua, ea nu-si pierde vremea, se inoculeaza. Tu ii oferi, ea iti smulge. Tu zambesti, ea ranjeste. Raspunsul ei nu e bine te-am gasit, pentru ca ea nu raspunde. Fatza incerta, alura fluida, inconsistenta ei consta in cateva convingeri in spatele carora nu se ascunde de fapt niciodata.

Bai, deci asta nici macar nu e draguta la inceput. Nu cunoaste arta preludiului, nu stapaneste darurile persuasiunii, nu aluneca spre sufletul tau ca un sarpe, nimic. Isi intinde dintr-o data gardurile, se pisha precum un caine in spatiul tau vital, pune stapanire si domina. Si asa calare clameaza nevoia de iubire, te biciueste reprosandu-ti lipsa de reactie, iti indeasa in gura ditamai calusul dupa care te intreaba nervos de ce taci. Ea nu povesteste, ci striveste intriga intre degete si azvarle firimiturile in directia vantului. E un compromis intre ideea de monstru si gustul estetic. E frumoasa in fotografii si urata in trairi. E sufocanta prin absenta.

Ea nu are viata personala pentru ca locuieste in propria ta viata. Daca dispari tu, dispare si ea. Daca esti bolnav, sufera si ea. Iar ca sa nu se intample toate astea, te apara : de iubiri, de prieteni, de rude sau de ce ti-ar putea face un bine. Sta inaintea lor si anunta calm pe fiecare ca nu esti acasa. De dincolo de gratii, printr-un orificiu din care aerul doar iese. Ceea ce de la distanta pare a fi o existenta autonoma, e doar o minciuna. Fire de contact necesare cu prezente menite sa-i mascheze adevaratul scop. Ea nu are prieteni are case conspirative. Ea nu are viitor, cariera setata sau intimitati proprii. Ea nu are nimic, mai putin un lucru – pe tine. O pereche de colti infipta in jugulara. Un virus. Un alter ego din flori, un avorton.

Pizda asta n-o sa-ti fie niciodata partener si nici macar n-o sa imparti cu ea ce-ti apartine. N-o intereseaza ce proprietati ai, ce statut social, n-o intereseaza daca te doare sau daca ti-e bine, n-are nicio curiozitate in ce priveste calitatea ego-ului tau, nici macar nu sta cu tine, poate ca nici nu te fute – sunt nimicuri. Ea e dincolo de toate astea, ea e deasupra lor. Si a ta. Te urmareste tacuta precum un caine andaluz, indiferent ce faci, unde te duci, ea e acolo. Aparent dezinteresata, aparent intamplator, aparent... Daca faci e escala la Praga, o intalnesti acolo. E cu barba-su, e cu copiii, vine de la Hamburg dar... coincidenta? Daca te prostesti comentand pe un blog, comenteaza si ea. In acelasi loc. Pula mea, te-ai tampit si vrei sa scrii o carte. Desigur, scrie si ea. Urci la munte sa tragi un pic de aer. E si botul ei acolo. Si asta pentru simplul motiv ca intr-o zi, accidental sau din prostie, ai bagat-o in seama.

Femeia de care nu mai scapi fara sa-ti apartina, animalul misterios despre care n-a aplicat nimeni serios o teza de cercetare, angoasa oricarui barbat care n-a fost atent si cu care s-a procopsit pentru toata viata. Asta esti tu.

PS : Bai fyfy, a rezista unui barbat nu inseamna sa-l infrunti ci a fi mai mult decat asteapta el sa fii – a fi mai buna. Ceea ce tu n–ai sa reusesti niciodata.