O suta optsprezece

A venit caldura. Femeile mediocre se dezbraca. Stau la geam si ma uit la ele. Ele nu se uita la mine. Normal, pentru ca sunt mediocre. Observ ca sunt tot mai putine cu sanii mari si tot mai multe cu curul plat. Fetele tinere nu mai poarta fuste ci blugi stramti si bluzite albe (prin care sa zaresc sutiene ieftine). Bluzitele sunt scurte si lasa sa se vada buricele – de diferite marimi, forme si grade de igiena – si colaceii de grasime care se revarsa peste centuri. Sunt grase si contrazic stereotipul precum romancele sunt femei frumoase. Nu, nu sunt. Majoritatea sunt balcaze, prost imbracate si prost coafate, cretine, poarta sacose in maini si mesteca guma. Tot majoritatea fumeaza si poarta ochelari negri mari, facandu-le sa semene cu niste muste (era sa scriu muiste, dar nu era o exagerare). Cele mai rasarite se plimba cu masini imense, de culoare neagra, pe distante scurte, pentru ca pe distante lungi raman fara benzina, intra intr-un pom sau uita unde trebuie sa ajunga. E din nou un stereotip faptul ca numim pitipoance un anume tip gretos de femeie. Majoritatea sunt pitipoance (chiar daca nu se afiseaza sau se imbraca in standardul cunoscut, chiar daca locuiesc in capitala sau in provincie) pentru ca respecta acelasi tipar : sunt inculte, cumpara ieftin (sau scump dar nu pe banii lor), viseaza sa ajunga printese in timp ce mulg vaca, spala rufe, merg la scoala sau se angajeaza ca asisstent manager la cate un cordac in putere; vorbesc cu “fata”, se uita la posturi TV de tipul “Acasa”, “Romantica” sau “Euforia”, nu au nicio ambitie, (in schimb au hambatzuri), nu stiu sa scrie coerent un e-mail si nu stiu sa sustina o conversatie pe alta tema decat sex si shopping. Daca sug pula cum trebuie pot ajunge ministru.

Ma uit de o ora si abia daca am zarit una cu o alta privire decat aia de vaca pornind dintr-un punct inspre un alt punct. Daca se poate fixe, pentru ca altfel se ratacesc. Nicio curiozitate in priviri, niciun gand care sa le atarne pe pleoape, niciun interes pentru atitudine sau stil. Cea diferita de restul a trecut acum 5 minute. E speciala pentru ca m-a facut sa ma dau jos din leagan, sa ma apropii de fereastra si s-o urmaresc cu privirea pana a disparut. Are parul rosu, poarta o bentita verde, iar la gat are o esarfa verde. Peste umeri poarta un sal maron care ii cade pana pe la mijlocul fustei de blugi. Fusta cade la jumatatea piciorului. Poarta ciorap dar fin, pentru ca nu imi sare in ochi culoarea, iar pantofii sunt sport. Priveste in pamant cu o oarecare sfiala dar stiu ca se gandeste la ceva. Probabil e profesoara si a nedreptait vreun elev. Sau iar s-a certat cu directorul care n-o lasa in pace pentru ca nu l-a lasat s-o futa. E preocupata, iar asta ii confera un aer uman. O femeie umana – merita sa pierzi o zi ca sa vezi macar un exemplar. Merita sa pierzi si un an. Poate chiar si o viata. Nu stiu cum o cheama, dar cred ca i s-ar potrivi sa se numeasca Laura. Sau Dorina. Mi-ar placea sa iubesc o femeie ca ea, o femeie pe care s-o cheme Laura, sa aiba vocatia interiorizarii si puterea de a iubi un barbat fara sa-si bata joc de el.

Am ales un ton neutru pentru ca ma simt neutru. Sunt perfect de acord cu faptul ca exist si cu modul in care o fac. Fiind perfect de acord, nu am niciun stress, n-am indoieli si nici resentimente. Ma simt ca o masina : fara sentimente, fara parti slabe, una care isi cunoaste locul si si-l ocupa cuminte, scotand maximul cu minim de resurse. Sunt omul nou azi, sau asa mi-ar placea sa cred daca as avea vreo placere sa cred in ceva. Programul genetic este zeul meu si lui ma inclin. La ora asta programul genetic imi spune ca am mare nevoie sa dau o muie. Tot el a stabilit ca ideal pentru tipul asta de actiune este o femeie. Una conditionata asemanator.


Ma duc s-o fut pe doamna Neli.