Catalina refuza sa-mi vorbeasca. Eu l-am sunat pe unchi-miu in State.
Trimite-mi niste bani, i-am spus. Pentru ce nepoate? Am facut o prostie. Ce
prostie? Eh, o prostie. Ai lasat-o gravida... da, l-am mintit. E gravida si
daca n-o platesc nu-l scuipa. Bai, n-ai minte. N-am unchiule, e din neam. Ia zi
cat vrei? Nu stiu. 5,000 ti-ajung? Ti-as suge si pula pentru banii astia, i-am
spus in gand. Nu stiu, probabil, i-am spus cu glas tare. Uite, iti trimit
10,000 – imi merge bine pe timp de criza. Intr-o ora ajung la banca si ti-i
trimit prin Western Union, e bine? E bine. I-am luat in doua ore.
Sunt deja cateva ore de cand ea sta pe burta. Nu mai plange, dar starea ei de
spirit nu s-a schimbat. As scrie ceva pe blog dar ce pula mea sa scriu cand nu
ma simt in regula? I-am spart un cacat de vioara ce pula mea i-am facut? Ma
enervase. Tipase la mine. Bai, deci la mine nu tipa nici mama, intelegi? D-apoi
o pizdulice. Bine, o iubesc, dar tot pizdulice e. Adica vioara aia era mai
importanta decat mine. De fapt cred ca asta m-a iritat : faptul ca nu era cum
am crezut. Nu eu, ci muzica. Nu pula mea, ci arcusul. Macar daca imi spunea...
Bai, deci mor de draci cand descopar ca femeia care ma iubeste nu o face pana
la capat. Mor sa gasesc partenera care sa-si puna singura un lant imens la gat,
sa-mi intinda capatul si sa-mi spuna :” strange, sunt a ta”.
Am iesit, m-am intors. Era tot asa, tot acolo. Imbraca-te, i-am spus. Nu m-a
bagat in seama. Imbraca-te, te rog. S-a uitat la mine. Bai, ma ura si ma
simteam ok. Stiu, iti vine sa ma omori, dar sa mor io, as crapa de ras sa-mi ia
viata una in pizda goala. Macar sa mor decent. S-a ridicat. Si-a pus un tricou
pe care scria : „Viata mea, pe scurt; asta ti-as povesti. O singura data, cu
cuvinte putine, apasat. Apoi mi te-as oferi fara rezerva, numai tie, o singura
data. După care m-as sinucide.” Tacea fara sa se opreasca. Pune-ti si
chilotzii. Si-a tras blugii fara sa-si spuna altceva dedesubt.
Am iesit. O tineam de brat. Am intrat la Muzica. O multime de viori. Alege. Pe
care vrei. Nu vreau nicio vioara de la tine. Am privit-o. Nu e o vioara de la
mine, e vioara care-ti trebuie. O sa mi-o cumpar singura. Te rog... Nu... Am
rugat vanzatoarea sa-mi recomande cel mai scump instrument. Gewa Maestro IV, a
comandat-o un prim solist de la Filarmonica dar a murit. Cat? 1,700 EURO. E
buna? Daca e buna? Vanzatoarea a suras superior – e una dintre cele mai bune
din Europa. Se vede ca nu sunteti familiarizat. Nu e pentru mine. Dar pentru
cine? Am aratat catre Catalina – ea, sor-mea. Pot s-o vad? Mi-a intins-o cu mii
de precautii. Mai bine nu, eu doar le sparg. A indreptat-o spre Catalina. Care
n-a rezistat.
Concertul
pentru vioara si orchestra in Mi Minor (partea 1 Allegro, molto appassionato)
de Mendelssohn Bartholdy a rasunat in magazinul Muzica pentru prima oara in
ultimii 20 de ani. L-a cantat pe tot. Probabil fara sa-si dea seama. La final,
in jurul ei erau toti : vanzatori, clienti, paza. Au aplaudat-o. Ma simteam
mandru. Imi venea sa le spun, eu am adus-o aici. Dar au realizat cu totii ca
printre ei se afla un cretin, asa ca n-a mai fost nevoie sa ingros linia de
demarcatie. Catalina a ramas cu vioara in maini, multa vreme dupa ce toti se
carasera la treaba lor. Cum ramane? Vanzatoarea dadea semne de nerabdare. Cata?
Cata tacea. Asa cum se tace dupa un concert de vioara. O cumpar. Acum? Am scos
tufla de ghertzoi. I-am numarat de cateva ori, numai ca sa-mi ling degetele.
Poftim.
Vanzatoarea a inchis instrumentul in cutie. Inainte de a se desparti de el, l-a
mangaiat pe cant cu buricele degetelor. Sa aveti grija de ea e o vioara cu
viata.
Am luat-o sub brat si am iesit. Ne-am indreptat spre camin. Iar de la camin ea
a pornit-o asa cum e firesc inainte. Eu, asa cum e firesc, inapoi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu