O suta cincizeci

Bai, deci astazi a fost o zi superba. M-am trezit de dimineata, bine distrus si setat sa ajut, sa fiu folositor umanintatii, componentei ei labile - sindicalistul. Mi-am scris plancarda, mi-am pus tricoul cu : „ this is the world we created” si-am iesit. La manifestatie. Centrul orasului era plin de profesoare, asistente medicale, pensionari, lucratoare de la fisc, deci pizda nefututa si, drept urmare, social revoltata. Doi ghertzoi burtosi erau urcati pe un soi de podium si tineau discursuri. Unul avea fata de muist, semana cu boul ala PSD-ist, Nica. Multe femei tineau plancarde pe care erau scrise lucruri despre Basescu, Boc, Guvern, astia. Am ridicat plancarda mea. Pe ea scria : „ As linge o grevista – in pizda”.

M-am amestecat cu multimea. Multe femei, zic. Asudate spre imputite. Injectate in priviri, orientate spre artag, majoritatea imbracate prost. Mature mai toate. Cand strigau si ele, strigam si eu. Cand huiduiau, huiduiam. M-am bashit letal langa un grup de grasane de la stat. Au amutit. „Cine e nesimtitul?”, a protestat una. E liderul sindical fata, ai innebunit, i-a replicat alta cu ochii umezi indreptati spre scena. Ma plimbam de colo colo. Bai, deci nu-mi citea nimeni lozinca. Intr-un tarziu s-a apropiat una la vreo 45, parea furioasa. Ce ma ai venit sa ne spargi greva? Nu doamna, am venit sa va sparg rozeta. A ridicat laba de agent fiscal si m-a lovit peste fata – „porcule!”. Eu i-am futut o plancarda in cap – „doamna...” A cazut in cur. A strigat, „ma omoara!” Nu s-a uitat nimeni la ea dar, preventiv, m-am strecurat si-am disparut. Pana in partea cealalta a pietei. S-a apropiat un jandarm. Mi-a smuls plancarda s-a uitat la ea si m-a intrebat la ureche, „de la ce unitate esti frate?” Am atins umarul cu doua degete si am privit in sus. Prostul in uniforma mi-a facut cu ochiul si s-a retras.

Apoi m-au durut mainile si-am abandonat-o. Langa mine era un grup de trei asistente medicale. Purtau halate albe peste blugi turcesti. Se hlizeau. Fetelor, ce ziceti, dam jos Guvernul? Nu stiu, a raspuns una roscata, parca mai conteaza. Pai de ce ati venit aici? Cu sindicatul si noi... dar eu mai stau putin si plec ca am treaba. Celelalte doua priveau spre tribuna unde grasii aia doi vorbeau acum deodata. Erau asudati, imbracati prost cu atentie – genul care isi fut nevasta imbracati si pe intuneric. Spuneau ceva despre un Guvern incopetent. Le sarea scuipatul din gura – le-ar fi stat bine muisti la Rahova. Roscovana avea tzatze imense si pistrui late. Planturoasa, daca-ti bagai pula in ea precis te simteai martor la framantarea unei placinte. Ce treaba? Da’ ce te intereseaza pe tine draga? Pai si eu m-am saturat de greva. Si daca tot suntem liberi ma gandeam ca poate iesim la o cafea. Asa, deodata? Pai dupa atata strigat, nu ti se face de o vorba calda fata in fata, asa, cu cineva pe care nu-l cunosti? Nu. Nu fii rea. Viata e de cacat, ne taie salariile, macar noi sa ramanem buni. A stat un pic pe ganduri. N-avea prea multe. Mi-a facut semn cu capul si am urmat-o.

In spate ramasese multimea, in fata era ea. Avea un cur mare sustinut – habar nu am cum – de doua picioruse subtiri. Bai, deci mi se sculase pula. Mi se scoala pula la proaste, recunosc smerit. Uite, de aia te iubesc eu Oana (sunteti vreo patru deja – pula mea, trageti la sortzi). Calca apasat si repezit. Unde te grabesti tu? Pana la statia de taxi de la Central – sa-mi dea barbata-miu niste bani. M-am oprit brusc. Dupa vreo 10 metri s-a oprit si ea. Ce faci, nu vii? Unde, sa ma intalnesc cu barbat-tu? Vino incoace – esti soferul de pe salvare, Gelu. Am ajuns la statie. Malacul de doi metri cu chip de inger campion la box o astepta intr-un Tico galben. Sa-mi bag pula, cum intra asta acolo e un mister. Sau poate de aia e inger. Hai ma Viorico ca pierd clientii! Stai draga ca am greva, abia am plecat. Stateam la o distanta sigura dar suficient de mica sa fiu observat. Cine-i domnu’? Gelu de la Salvare. A, salut. S-a apropiat, mi-a strans mana si a zambit precum un Tyrannosaurus Rex. Adica desi era imens, avea brate de copil. Trebuia sa ma ridic pe varfuri ca sa ajung la ele.

I-a dat bani nevesti-sii, a luat comanda si s-a carat. Hai, parca ma invitai la o cafea. Am intrat si ne-am asezat. Purta o camasa descheiata. In spatele ei, ugere. I le-as fi supt precum scafandrul la mare adancime – disperat. Sorbeam amandoi din cafele si barfeam prostii. Ea-mi povestea ca doctorii sunt curvari, eu despre sfarsitul istoriei. Ii placea sa numeasca persoanele de parca le-am fi stiut impreuna de multa vreme. „Vaca aia de Stela, nu se mai satura de spaga.” Prietena ei Corina isi inseala sotul. „Prostul asta al meu nu vrea sa plece in Spania la munca, sta in Tico ala si pierde vremea – nu vine cu mai nimic acasa.”

Vorbea mult. Femeile simple vorbesc mult inainte sa se futa.

O suta patruzeci si noua

     Elogiem cu toţii iubirea şi o pictăm în culori cât mai calde şi strălucitoare; o ridicăm în slăvi, ne dorim să o întâlnim, tânjim după ea. Iubirea mişca munţii din loc şi e cea mai puternică forţă din univers, iubirea ne face mai fericiţi şi mai frumoşi, despre iubire se scriu cărţi şi pentru iubire mor oameni. Dar nimeni nu vorbeşte despre cealaltă faţă a iubirii…

     Iubirea te ia de mână şi te face să pluteşti, dar apoi tot ea te izbeşte de pământ şi te împrăştie în toate zările, încât te întrebi dacă vei mai fi vreodată întreg. Iubirea taie în carne vie şi scoate la suprafaţă toate lucrurile pe care le-ai urât vreodată la tine şi ai încercat să le ascunzi cât mai în abisul sinelui, să nu ştii decât tu de ele. Toate defectele şi slăbiciunile de care ai vrut să uiţi şi le-ai îngropat adânc sub haina personalităţii şi norme sociale răbufnesc, iar acum trăieşti orice senzaţie la intensitate maximă. Cel mai sigur om din lume devine nesigur la gândul că poate nu este destul de bun, că există cineva care să-i ofere celuilalt mai mult. Iubirea naşte monştri. Gelozia, furia, ura…ea, iubirea îi trezeşte pe toţi la viaţă. Toate nesiguranţele pe care le-ai ţinut ascunse în tine se amplifică toate acum, eşti ca un vulcan care erupe şi apeşi pedala de acceleraţie fără să te opreşti doar ca să vezi cât de tare poţi să mergi. Iubirea nu doar te mângâie, ea te zgârie şi îţi lasa urme adânci în carne, îţi lasă umbre pe chip şi cicatrici pe piele. Lacrimile crestează drumuri în jurul ochilor, iar prin nări respiri şi inspiri resentimente, durere şi neputinţă. Nu toate poveştile de iubire se scriu cu nostalgie şi cu zâmbetul pe buze, altele se scriu cu sânge. Nici nu mai ştii dacă iubeşti sau urăşti, simţi gustul fierii dimineaţa, la prânz şi seara, până când la un moment dat te obişnuieşti cu el. Apoi bei lichidul ăla de sete, din obişnuinţă sau din simplul motiv că niciun alt sentiment nu mai trezeşte vreo urmă de emoţie în tine; speranţa, compasiunea, prietenia, toate au acelaşi gust insipid al apei. Numai iubirea e amară şi e singura care te face să simţi că trăieşti, iar asta nu doar pentru că îţi simţi inima lovindu-te în piept cu putere. Iubirea nu e doar lumină, iubirea e întuneric, gol, frustrare, durere, chin.

     Cine spune că n-a trăit vreodată aşa ceva e un ipocrit, un laş care îşi reneagă trecutul şi tot ce l-aş întreba pe un astfel de om este dacă a fost călăul sau victima?  Puţin îmi pasă de părerea celor care vor sări acum spunând că asta nu e iubire, celor care iubesc doar pentru că sunt iubiţi, ca şi cum iubirea e un schimb la talcioc unde cântăreşti cu atenţie cât dai de la tine ca să nu ieşi pe minus. Să iubeşti pe cineva fără să aştepţi nimic în schimb, aia e iubire; să-i dai tot ce ai, iar când nu mai ai nimic să i te dai chiar pe tine însuţi, aia e iubire. Şi nu, nu e obsesie, pentru că la un moment dat când te va izbi realitatea în faţă şi vei fi la fel de consumat că o ţigară care a ajuns la filtru, când orice sentiment ai încerca va avea gustul amar al iubirii şi vei trece apatic prin viaţă, atunci îţi vei da seama că nu mai ai nimic. Iar oamenii care nu mai au nimic sunt cei mai puternici pentru că pot să renască. Dacă au mai trecut şi prin Iad şi au ieşit vii de acolo, nu mai e nimic acum care să le stea în cale.

     Cât despre cel iubit…n-am să înţeleg niciodată plăcerea lui de a-l nimici pe cel care-l iubeşte. Plăcerea de a-i transforma inima într-un joc de darts în care caută să găsească punctul cel mai vulnerabil. Şi aruncă săgeţi una după alta, în timp ce celălalt stă şi îşi acceptă soarta ca un Hristos răstignit pe cruce. Pentru că iubirea nu doar te ia de mână şi te mângâie pe creştetul capului, ea te aruncă la pământ şi te calcă în picioare, îţi râde în faţă şi te îmbolnăveşte, te face să îţi tuşeşti şi ultima urmă de umanitate din tine şi îţi zdrobeşte fiecare părticică din cel care ai fost cândva. După ce întâlneşti iubirea te uiţi în oglindă şi nu te mai recunoşti…ori eşti un om mai bun, ori ultimul om de pe pământ. Oricum ar fi, iubirea nu te lasă la fel. Şi de acum înainte nimic nu o să mai aibă vreodată acelaşi gust… Te întrebi, apoi, dacă vei mai putea iubi vreodată atât de mult. Poate că nu. Dar măcar n-o să mai fii martir din nou.

"Acest post este dedicat Carlei"

O suta patruzeci si opt

Nu ştiu cum să vă spun… mie îmi place singurătatea. Stau uneori zile întregi singur în casă, mă reinventez, îmi analizez sufletul din toate unghiurile, dorm ziua şi stau treaz noaptea, mai beau câte un pahar de vin şi îmi fumez gândurile în timp ce privesc inelele de fum cum se duc în întuneric şi dispar în magia nopţii. Cel mai bine cu ea mă înţeleg, cu noaptea. Apar mereu gol în faţa ei n-am simţit vreodată nici cea mai mică urmă de jenă, ne ştim de multă vreme şi am ajuns în timp să îi înţeleg tăcerea, iar ea mie egoismul. Uneori stau şi scriu, alteori mă las purtat de cele mai fascinante povesti din cărţile care îşi aşteaptă cuminţi rândul să fie citite, dar cel mai adesea propriile mele gânduri sunt cele care îmi inundă mintea şi sufletul deopotrivă. Oamenii mă obosesc, mă consumă, mă seacă de energie, mă gândesc tot mai des că nu voi putea găsi vreodată companie mai plăcută decât a mea însemi, si in afară de cea care se îmbraca în albastru nicio femeie nu a mai înţeles până acum nevoia mea de singurătate.

           Cel mai tragic este că nici femeile nu înţeleg asta, multe fac dintr-un bărbat sensul vieţii lor şi uită că înainte de a te dărui cuiva, trebuie să-ţi aparţii ţie înseţi. Am privit consternata femei care îşi dedică viaţa bărbatului de lângă ele, care respira prin el, îl pun pe primul plan şi îi oferă tot ce au mai bun din ele, ca să rămână mai târziu singure şi goale pe dinăuntru, în timp ce prinţul a plecat să salveze o altă Cosânzeana din ghearele…singurătăţii. Mi se pare ireal să văd femei care se înjosesc încercând să ţină un bărbat alături răbdându-i orice, acceptându-i toate toanele şi mizeriile, justificând asta mai apoi prin ideea răsuflată că au găsit dragostea vieţii, când de fapt relaţia în care s-au cantonat de bunăvoie nu trădează decât părerea extrem de proastă pe care o eu despre sine şi faptul că nu ştiu să se aprecieze. Eu nu sunt aşa, n-am putut niciodată să fiu, mă face să râd numai gândul că m-aş arunca la picioarele unei femei implorând-o să nu plece de lângă mine. Am un orgoliu respectabil şi un egoism pe care mulţi nu reuşesc să-l înţeleagă; ştiu să iubesc, dar mă iubesc mai întâi pe mine însemi, sunt ca un puzzle şi indiferent în cât de multe piese mi-ar fi dezmembrat sufletul, pot oricând să fiu ansamblata la loc de către omul potrivit. Iar de cele mai multe ori eu sunt acela… pot să fiu astăzi cu sufletul în genunchi, frant în mii de piese, dar mâine o să mă reclădesc singur cărămidă cu cărămidă în cel mai semeţ castel care mi-a fost dat să văd ochilor. Mi-am jurat că n-o să mă arăt slab în faţa vreunei femei, dar numai când a fost vorba de ea n-am reuşit să fac asta şi i-am oferit astfel plăcerea de a mă vedea distrus. Dar tot la fel mi-am oferit şi mie mai târziu plăcerea de a o vedea cum se uită la mine şocată şi cu admiraţie în egală măsură: “Unde dracu’ e bărbatul  ăla rupt în bucăţi, unde a dispărut sufletul ăla care se zvârcolea pe jos de durere?” – avea să mă întrebe apoi, când încă nu ştia că nu depind de nimeni şi că nu este ea cea care mă defineşte pe mine.

          Femeile, în general, nu pot să înţeleagă un bărbat care nu are nevoie de ele, iar ca să faci o relaţie să meargă trebuie să le laşi măcar ideea iluzorie că deţin controlul asupra ta, să le gâdili orgoliul şi să le dai impresia fie numai pentru un moment că eşti fragil şi dependent de ajutorul lor. Le lăsam şi eu să creadă asta când şi când, până în ziua în care, plictisit şi epuizat de inconsistenţa lor spirituală, ajungeam să resimt mult mai mult decât de obicei nevoia  de singurătate. Se dădeau lezate în amorul propriu dacă refuzam o ieşire pe motiv că vreau să fiu singur, se gândeau că o fac pe inabordabilul, că vreau doar să le aţâţ interesul, că poate a apărut altcineva mai interesant sau cine ştie ce alte explicaţii mai aflaseră ele de prin revistele de tarabă. M-a amuzat mereu falsa siguranţă de sine a unora şi atitudinea de Ileană Cosânzeană, atitudine care ascunde în fapt o ignoranţă crasă în ceea ce priveşte sufletul unui  bărbat.  Trist e că majoritatea sunt aşa…se cred  mari cuceritoare şi sunt pline de ele, aşteptându-se ca o cină în oraş şi două glume spirituale mai  târziu să le cazi la picioare. Tot ele se plâng că suntem toti la fel, dar când dau de un bărbat adevărat nu ştiu să-l facă a lor, spun că se lasă greu şi găsesc fel şi fel de motivaţii care să le mascheze incapacitatea de a-l cuceri.

           Adevărul este ca pe mine cel puţin nu m-a mai înţeles nimeni ca ea, cea care se îmbrăca în albastru… a fost singura care s-a împăcat cu stările mele fluctuante, care a vazut că dincolo de nestatornicia şi ezitările mele se afla un suflet blând, o inimă dornică de iubire. Numai ea m-a înţeles şi probabil de aceea încă o mai aştept, pentru că mi-am pierdut speranţa că voi mai întâlni pe cineva care să înţeleagă singurătatea mea, dar asta e deja altă poveste…

O suta patruzeci si sapte

Excepţiile… Ah, excepţiile! Cred că n-o să-mi ajungă ţigările la câte am de spus despre ele. Blonde, brunete, înalte, cu forme sau fără, ele sunt femeile pe care orice dintre noi, cei care pulsam testosteron, şi le-ar dori alături. Poate o să te întrebi ce au ele atât de special încât să-l facă chiar şi pe cel mai puternic bărbat să se amorezeze ca un adolescent, să tremure ca un copil, cine sunt ele, zeiţele care-l bulversează pe bărbatul iubit ca şi cum ar fi cel mai slab şi mai neajutorat dintre muritori?

Excepţiile sunt femeile sigure pe ele însele şi nu pe sânii mari şi formele generoase…sunt femeile care ştiu că pot să zdruncine creierii unui bărbat cu un gest bine plasat, cu o vorbă studiată – dar aruncată parcă la întâmplare, cu o privire plină de subînţeles. Ele sunt femeile complete şi complexe care ştiu că noi, bărbaţii, rămânem copii toată viaţa şi că dincolo de o partidă bună de sex avem nevoie de afecţiune şi de atenţie. Şi ne oferă asta din plăcere, nu din obligaţie sau urmărind scopuri ascunse… pentru că o astfel de femeie îşi este sieşi suficientă şi poate să fie fericită şi singură. Iar dacă este, totuşi, alături de tine, sensibilitate necioplită cu numele de barbat, fii sigur că o să-ţi spună: “Iubitule, nu am nevoie de tine ca să mă faci fericită…vreau să fim fericiţi împreună!”.

Ele sunt cele care te fac să te întrebi pe tine însuţi “Ce dracu’ a văzut la mine? Ce am făcut ca să merit o aşa femeie?”, sunt cele care te fac să te gândeşti la viitor şi lângă care te simţi împlinit, sunt femeile lângă care nu ţi-e frică să fii slab, să plângi, să urli, pentru că ştii că sunt acolo şi că o să înţeleagă. Nu sunt nici ca femeile trofeu, care aşteaptă de la tine să fii puternic şi care vor pleca la primul semn de slăbiciune, dar nici ca visătoarele, care se scufundă în propria sensibilitate şi te vor îneca şi pe tine odată cu ele. Ele sunt femeile lângă care poţi să fii tu însuţi, timid, tupeist, imatur, excitat, copil, mofturos, morocanos, nesigur, pentru că ştii că n-o să râdă de slăbiciunile tale, ci sunt îndrăgostite de ele… Excepţiile sunt femeile pentru care vei deveni tu însuţi visător şi îţi vei dori o iubire desprinsă din paginile unui roman de dragoste, te vei găsi fermecat de mintea lor, de felul în care zâmbesc ştrengar, de râsul copilăresc şi de micile capricii pe care le vei îndeplini din dragoste. Excepţiile sunt femeile care stârnesc pasiuni nebuneşti si te vor ţine treaz noaptea chiar şi când nu se vor afla lângă tine… Vei vrea să le pui lumea la picioare, fericirea lor va fi fericirea ta şi, curios precum un copil, vei dori să le pătrunzi sufletul şi mintea şi să le descoperi dincolo de fermitatea feselor, gustul buzelor, mirosul pielii şi textura părului.

Sunt femei normale, le vezi zi de zi pe stradă, la TV, dai nas în nas cu ele prin magazine sau în cluburi. Excepţiile nu sunt frumuseţi copleşitoare, dar sunt fiinţe minunate prin simpla armonie dintre exterior şi conţinut, sunt ca o carte care nu te atrage la prima vedere, dacă pe care după ce începi să o citeşti nu poţi să o mai laşi din mână. Nu sunt mironosiţe, dar nici usuratice…sau poate că sunt, dar doar cu tine, iubitul lor, între patru pereţi. Ele sunt femeile care fac sex din plăcere, nu ca să te ţină lângă ele şi nu le este ruşine să recunoască asta. Sunt cele care îşi cunosc trupul şi sufletul şi ştiu că la capătul zilei suntem cu toţii nişte animale mânate de dorinţă, cu sânge clocotind în vene şi cu dorinţa de a deveni una cu celălalt. Dar sufletul lor este totodată un labirint de subtilităţi… pe lângă un ambalaj frumos din carne cu ferestre mari şi pereţi frumos coloraţi, interiorul lor este fascinant… ele se dăruiesc cu totul, minte şi suflet, bărbatului care va avea norocul să le întâlnească şi să le descifreze harta trăirilor. Restul femeilor, care nu au mai mult de oferit decât plăcere carnală, vor striga sus şi tare că bărbaţii numai asta vor, însă excepţiile ştiu că sexul nu e sport olimpic şi că dincolo de uşa dormitorului e important ce mai rămâne din pofta de a-l descoperi pe celălalt, de a-l face parte din viaţa ta de acum înainte şi nu doar preţ de câteva secunde cât durează un orgasm…

Probabil nu ţi-e clar de ce am zis că sunt excepţii. Am vorbit atâta despre ele, încât ar merita o categorie separată, nu? Ei bine, să nu fii surprins, dar le-am numit astfel pentru că ele se trag din femeile trofeu sau din visătoare. Ele sunt aceleaşi femei de care ai fugit toată viaţa ta, dar care, într-un mod paradoxal, acum ţi se par minunate. Fie se tranforma atunci când iubesc, fie le vezi tu altfel pentru că te-ai îndrăgostit, dar la momentul potrivit, într-o anumită stare sufletească ele vor fi cele pe care vei dori să le domini, să le descoperi, să le faci parte din tine. Fiecare femeie va fi la un moment dat excepţia unui bărbat…

O suta patruzeci si sase

Cel mai misto e cand te trezesti bine dispus. E ca si cum ai trecut un pod sau ca si cum ai scapat de o boala. Nu te mai leaga nimic de trecutul imediat, niciun reziduu, nicio rugina. Eram la mine acasa. M-am ridicat, am tras jaluzelele – afara ploua. Am deschis geamul si m-am urcat pe pervaz. Dush natural. Unul de pe strada m-a vazut si a strigat, „ba, o sa racesti.” Oamenii sunt solidari, chiar si cand ii doare in pula. Am intrat si m-am sters. Inca o zi de duminica in care sa-mi bag pula daca stiu ce sa fac. Te ingrijorezi un pic atunci cand nu ti se mai intampla mare lucru, cand n-ai pe ce canava sa mai improvizezi, n-ai de ce sa te mai legi ca sa te fluturi de colo colo epuizand toate posibilitatile.

Detest vara. E cald, e de cacat. In iulie imi iau calabalacul si ma car la Eforie Sud. Fut babele mele pe bani. Sunt cateva care vin deja doar pentru mine. Si-au economisit pensia leu cu leu, numai ca sa le fut in curul ala puturos de atata regim alimentar. Macar acolo uit complet cine sunt. Fut, mananc, incasez banii si dorm. Fut, mananc, incasez banii si dorm. James Brown. Sunt un prost daca nu fac bani de-o masina, sau de o excursie in strainatate. Am visat mereu sa fac un tur al Europei. Cu trenul. Sa cobor in Austria cateva zile. Apoi in Germania. Olanda. Danemarca. Norvegia. Finlanda. Anglia. Franta. Elvetia. Belgia. Sa fut cate o femeie din fiecare tara. Dar nu vreo romanca borata aterizata pe acolo, nu vreo rusoaica, au negresa sau asiatica. Nu. Vreau sa fut o elvetianca. O norvegianca. Si tot asa. Sa vad cum face un cal din asta de doi metri in pula. Cum i se aprind calcaiele, cum se indragosteste. Mereu am avut impresia ca astea nu mai au inima. Ca de atata civilizatie, au simturile atrofiate. Pula mea, sa vina Nic sa le trezeasca la viata.

Ma invart prin casa. Gata, stiu. Ma duc sa-mi cumpar cirese. Blog, stai in pula mea si asteapta-ma.

Bai, deci nu e rau. Mi-am cumparat cirese si o albie rotunda. Azi cred ca sunt intr-o dispozitie gotica. O sa umplu ochi albia, o s-o asez in fata TV Set-ului si ma bag in ea. O sa ma uit la programe si o sa mananc cirese.

Am asezat albia plina in fata televizorului, m-am bagat in ea si am mancat cirese. M-am oprit la Realitatea. Sunt niste pizde bune acolo, o placere sa le privesti. Mai alas ca sunt si proaste. Atat de proaste incat daca as fute una, as avea grija sa-i pun un plasture la gura, sa nu scoata vreo perla si sa-mi futa frumusete de orgasm. Stau cracit, pula pluteste la suprafata si scuip cu samburi in nea Nelu. E invitat la o emisiune si isi da cu parerea. E plin de pete, semn ca e mort. Eu cred ca a murit acum vreo 3 ani, dar il tin astia in viata, nu stiu cu ce. Poate il fut in cur, poate il indoapa cu formol. Oricum, zici ca-i viu. Ii scuip samburii drect in nas. Zambeste. Pula mea, poate ca-i place. La cat cacat a mancat toata viata lui... M-a taiat pisarea. Mi-e lene sa ma ridic. Asa ca ma pis in apa. Bai sa vezi ce rauletz iese din pula mea si se risipeste in marea din albie. Spre exemplu m-as pisha pe Gratzi. Dintre toate asta e de departe cea mai frumoasa. Pe cine sa te pishi daca nu pe una care te complexeaza? Pe cine sa umilesti daca nu pe cineva care ti-e superior? Zi si tu Marghioalo, n-am dreptate? Pe tine te-as fute in gura pe picior de egalitate – mi-ar fi jena sa ma cac pe pieptul tau sau sa ma pis in narile tale, pentru ca esti ca mine. Daca ai fi inferioara, sa mor eu daca nu te-as ocoli, sau te-as respecta, sau, pula mea, te-as omori ca n-ar cota prea mult.

Afara tuna si fulgera. Maine o sa ploua tare. Si-o sa le futa astora greva generala. Trebuia sa le taie 80%, iar ce le ramanea trebuia impozitat la jumatate. Ca sa vada lumea la TV si Menarito si Lambada.