Patruzeci si cinci

Bai, deci trebuia sa fii acolo. Trebuia sa stai cu mine sa o privesti cum vine, repede repede ca sa ma vada. Si sa vezi cum sa opreste de parca o pocnise ceva in frunte si cum ii cad plasele din mana, cum i se infig tocurile in asfalt si cum i se cascau gura si ochii. Hai sa ne imaginam.

Pe bune, hai sa ne imaginam, hai sa avem febra si sa fabulam. Ca alta treaba n-avem, blogerim ce pula mea. Suntem cool, suntem insingurati, ne luam iubiti si ii abandonam printr-un simplu post, ne spalam rufele nu cu Ariel ci cu limba romana, ne bagam pula-n Guvern dintr-un click, platim polite, ne rupem in figuri de destepti ce suntem, rezolvam ce n-a reusit ditamai familia care ne-a crescut pe wordpress sau pe blogspot, ne pozam copiii si-i fleostim pe net sa vada si altii ce ne-a iesit din coaie (ca minte de unde pula mea)... ‘Ai ma ca e de hai, e de talent, e pa sistem. Si cand nu ne duce mintea, chizda ma-sii, copy paste de pe youtube, umplem blogu’ cu muzici de cacat sau cu “filmuletze funny”, futem si vreo doua poezele sau texte dance (ca n-ajunge clipu’, mai trebuie si textu’). Ba, asa imi vine sa-mi bag pula in ma-ta bloger de cacat. Dar ma retin ca va inmultiti si n-am nervi pentru toti. Muriti voi, vin altii... ‘n pula mea, lumea asta e o casa de nebuni. Mergem mai departe.

Bai deci, uite, sa zicem ca tu esti Angel. Este aproape sfarsitul programului, mai ai un client care face un schimb valutar or something. Il pui repede sa semneze. El isi numara banii si se cara in timp ce tu te gandesti la Nic. Ce-o face, cum se simte. Sa nu se omoare dracului ca minte multa nu are. Ai trecut de faza , “ce naiba am vazut eu la asta?”. Acum ai ajuns la faza “ e al meu, trebuie sa am grija de el”. Ceva de genu’. Directoarea se da pe langa tine, tot isi face de lucru. La un moment dat nu rezista si intreaba, ce mai face...? E bine, ii spui, isi revine greu. Te admir, iti zice ea. Chiar te admir. Ii zici multumesc dar te gandesti ca e cea mai mare jigodie din cate sunt pe pamant. Numai ea l-a adus in halul asta, cu combinatiile ei, cu gastile ei si cu felul in care face dintr-un om o carpa. Mai ales ca nu e primul, stii tu mai multe dar nu e treaba ta.

Dupa aceea tragi o fuga la piata. Daca detesti ceva, aia e sa faci piata. Te fac tzaranii din vorbe. Cea mai veche salata, cea mai de cacat rosie, cele mai acre portocale, tu le cumperi. Si platesti fara sa te tocmesti, motiv pentru care astia iti cer intotdeauna mai mult decat face. Tu sti, dar te-au educat acasa sa ai bun simt. Uite, ai bun simt si astia se caca in el. Scoti banii cuminte din posetutza, platesti fara sa cracnesti si zici multumesc cand ei iti zic, mai veniti pe la noi. Ai mainile incarcate cu sacose, te dor, dar nu simti nimic pentru ca toate simturile tale sunt concentrate pe cel de acasa, bolnavul, ala pe care te-a naucit intr-un asemenea hal incat inca nu stii daca e iubire sau mila. Sau amandoua.

Ti-l imaginezi intins in pat, slabit, nebarbierit, citind o carte, asa cum l-ai lasat. Era palid, nu prea dormise, o visase pe tipa aceea bolnava care i-a sucit mintile. Inainte sa pleci, l-ai invelit bine, i-ai adus ceaiul, niste paine cu unt si l-ai atentionat sa fie cuminte, sa nu coboare din pat daca nu e cazul si sa se odihneasca. L-ai sarutat. Bine ca macar nu mai avea febra. Ai iesit pe usa ingrijorata, pentru ca Nic nu e omul care sa asculte pe cineva. E imprevizibil si face surprize neplacute. Cu usurinta.

Inainte de a lua un taxi, ti-ai amintit ca nu ai luat Cola. O sa se supere. Te intorci in hala, iei Cola la doi litri, apoi iei si taxiul. Stai in spate, cu sacosele lipite de corp precum o boala de piele. Te uiti pe geam absenta si simti cum viata ta o ia aiurea, cum intamplarile nu mai au o logica si cum incep sa-ti intre in viata fara nicio ordine, de-a valma. Taximetristul se uita la picioarele tale acoperite de o fusta prea scurta, il observi, pui poseta peste ele. Degeaba, el se uita. Pana la urma il ignori, sa se uite. Ai ajuns, platesti, cobori repede din taxi ca sa scapi de ghiolban, trebuie doar sa traversezi (pentru ca te-a lasat pe partea cealalta numai ca sa te vada cum dai din fund cand alergi sa prinzi culoarea verde la semafor) si ai ajuns acasa. Ai emotii. Te-ai gandit toata ziua la el. De fapt il vrei. De fapt, ti-e mila de el – are o viata complet bizara si te gandesti ca poate esti tu cea care va face ordine intr-o zi.

Traversezi, ajungi in fata blocului si in momentul acela te pocneste ceva in moalele capului, iti cad plasele din mana, tocurile ti se infig in asfalt, gura ti se deschide larg, apoi ochii. “Nic!” De fapt, nu e mare lucru : in fata blocului, o gramada formata din canapele, fotolii, scaune, masute, birou, dulap de haine, plapumi, tablouri, covoare... si el cu o tigara imaginara in coltul gurii, calare pe ele

Hei, baby... m-am gandit sa redecoram. Cu galben.