Cincizeci si patru

Apoi a plecat. A treia zi.

Stateam in pat, era dimineata si ma simteam de parca ea ar fi trebuit sa plece. In conditii normale as fi adaugat – de cacat. Dar conditiile sunt anormale, eu sufar. Un pic. Era un pic prea devreme ca sa ma aprind. Era un pic prea devreme ca sa imi fac sperante. Sau, pula mea, un pic prea tarziu. Simteam felul ala de dragoste pe care trebuie sa o tii departe, cu care te lupti, care e gata sa te asalteze, gata sa ti se infiga in vene si sa pompeze acolo. Sa iti creeze dependenta, sa iti inlocuiasca lichidul vital, sa te transforme in sclavul ei fericit. Dragostea ca o perfuzie. Astepta un semn, o slabiciune, un moment de relaxare. In conditii normale as fi spus – astepta in gatu’ ma-mii ei. By the way...

A batut incet, muzical, cu extrase din Madame Butterfly. M-am ridicat alene, m-am dus la usa, am deschis-o. Era ea, Catalina. O, Cata. O, Nic. Intra, i-am spus. A facut un pas, a intrat si s-a oprit. S-a uitat la prohab. Am totul ascuns unde trebuie, i-am spus. Am vrut sa ma asigur. Si a ras. Deci asta e barlogul tau. Barlog? Un ins ca tine nu poate locui decat intr-un barlog. Nasol. Nu, nu e nasol. Tu nu ai nevoie de o casa. Dar de ce am eu nevoie? Ei, tu ai nevoie de o femeie, ca sa locuiesti in sufletul ei. Nu stiu cum faci, dar acolo e casa ta, la ea. Bai, dar de unde stii tu atatea la varsta asta? Nu stiu, simt, transmiti. Stii, cand te-am vazut cu... ma rog, gol in fata usii n-am avut alta reprezentare decat a unui ins teribil de singur. Si ti s-a facut mila, nu? Ah, nu, tu esti puternic, tie iti iese tot ce-ti pui in cap, tu poti. Iar puterea ta se ascunde in faptul ca nu ai nicio jena sa-ti expui partile slabe. Ii momesti pe toti cu ele si cand unul musca... a terminat strangand pumnul ei micutz. De fapt veneam s-o ating pe matusa-ta. Sunt un bun samaritean. Stiu, inteleg, nu-mi pasa. Bai, deci ce sa spun... mi-e rusine de mor. Doar pentru ca e vorba de o femeie care te-ar fi putut transforma intr-un fel. Da, probabil pentru asta. Bei ceva? Am Cola. Cola nu e buna. Stiu, dar aici “la barlogu’ “ altceva nu avem. Nu-mi trebuie nimic, am venit pentru altceva.

Si mi-a spus, azi plec. Iar eu n-am raspuns. Doar mi-am lasat umerii sa cada. Ca niste aripi. Si mie imi pare rau dar trebuie, a mai spus. Pleci mai devreme, i-am reprosat fara sa ii reprosez. Trebuie. S-a apropiat de computer. Spuneai ca ai muzica buna. Am. Post rock? Post rock. Spune-mi cateva trupe. Mercury Rev. N-am auzit. Anberlin. Nici. The Tea Party. Pe astia ii stiu. Karnivool. Habar n-am. Abba. A ras. De ce trebuie sa pleci? Adica de ce a trebuit sa vii... sau, de ce mi se intampla numai mie asa ceva? S-a apropiat de mine, mi-a luat obrajii in palme si m-a sarutat pe gura. Nu ca o amanta, nu ca o prietena, nu ca mama, nu ca o sora... ca o femeie. Femeia mea. I-am simtit sanii cruzi, pulpele, palmele calde, degetele, limba, saliva, respiratia, dorinta, fiinta. Apoi, sa despins si m-a privit – era rosie. Stii ca mai mult nu se poate, sa nu pui bot. I-am zambit, nu pun.

Da-mi voie sa-ti fac un cadou, i-am zis. Vrei sa ghicesc? Ghiceste. Un tricou. Du-te-n pula mea. Am deschis dulapul cu tricouri si l-am scos de acolo pe cel cu : “September morn/ We danced until the night became a brand new day/Two lovers playing scenes from some romantic play/September morning still can make me feel that way”. Neil Diamond, il stiu - ii place si maestrului. Vezi, pot sa fiu la fel de bun ca un maestru al viorii. Esti mult mai bun. Vorbele ei se legau si curgeau atat de fluent spre urechile mele pe cat de fragmentat si incoerent se legau ale mele. Care refuzau sa mai plece. La ce bun? Bai, deci vorbeam cu fata asta si ma simteam ca un cretin. De fapt, cred ca sunt un cretin. Traia diferit, gandea diferit, iubea diferit, credea diferit, facea sa ma simt diferit. Nu aveam niciun reper dar puteam sa jur ca peste cativa ani eu aveam sa stau probabil tot aici, in barlog, dand muie vreunei femele comune, ca majoritatea celor cu care ma fut, si citind intr-un ziar online ca o romanca pe nume Catalina concerta la New York. Sau la Osaka. Sau la Vienna. Si oamenii de acolo vor fi acoperit-o de glorie si cu respectul lor adanc. Ma va mai tine minte? In drumul ei spre desavarsire isi va mai aminti de ticnitul acela in pula goala dintr-un bloc marginas, al unui oras marginas unde locuieste o matusa marginasa? Isi va aminti ca i-a spus :”ridica-te si mergi, Lazare”...?

Catalina, inainte sa pleci, pot sa te rog ceva? Spune. Deci, nu stiu, oricat de pretentios pare, sau nebunesc, sau doar de doi lei... sa nu ma uiti.