Jimmy latra pe scari. Il auzeam din
casa. Ma gandeam inca la Monica si la oferta ei. Pe care o refuzasem din start.
Nu voiam job pentru ca job inseamna relatie, implicare si rezultate. M-as fi
trezit ca nu-mi mai apartin. Pula mea, mai bine cu mine decat fara. Stateam
intins in pat si imi miroseam palmele. Dreapta mirosea a pizda iar stanga a
cacat. La femeia asta pana si cacatul avea un miros elevat. Apoi m-am spalat si
Monica n-a mai existat. M-am urcat in leagan. Afara era o vreme misto. O zi din
aia in care a strange tot bagajul intr-un small bag, a iesi din casa si a te
cara de acolo, eventual pentru totdeauna, e un gest comun. Am pus mana pe
telefon. Pula mea...
Sms : Mai esti?
Catalina : Nic?
Sms : Pula mea...
Catalina : Da, Nic e... J
Sms : Ai plecat din tara?
Catalina : Nu inca, trebuie sa termin cu examenele astea.
Sms : Mi-e dor de tine... de fapt.
Catalina : Locuiesc tot acolo...
Sms : Ma ierti?
Catalina : Lasa asta... vii?
Sms : Sa vin?
Catalina : Sa vii...
Mi-am pus tricoul cu : „Lucrurile
frumoase pot fi descrise numai cu cuvinte frumoase” si am iesit in fuga...
Jimmy latra undeva e scari. Am urcat. M-a vazut si a incremenit brusc. La fel
si doamna Mogos care nu-si gasea cheile. „Ce faci Nic?” Nu merge, am venit sa
vad daca esti in regula. „ I-auzi, de ce?” Fii atent caine, fii foarte atent.
„Imputitule!”, mi-a strigat din urma. Am luat un taxi, am ajuns in gara si de
acolo la Bucuresti.
3 ore. Nu o viata. Nu curse de avion transatlantice. Nu arsenale de vorbe. Doar 3 ore ca sa ajung in bratele ei. Din nou. Ma astepta intr-un tricou pe care scria : „I cannot pretend to love this man/Like my father” . Iar sub tricou ea. Doar ea. O femeie tanara care ma iubea. Ma iubea atat de mult incat simteam ca o iubesc si eu la randu-mi. M-a imbratisat si m-a sarutat. De multe ori. Cu gura ei mica, cu aerul ei virgin, cu sufletul ma saruta si-mi spunea pe nume : Nic, Nic... Pula mea, cand scrii suna patetic, cand o traiesti te sufoca. M-a impins in pat, s-a urcat langa mine si din nou m-a strans in brate. Tare. Strans. Se lipise de mine intr-un gest inocent de disperare. De parca se catzara intr-un copac. Ti-am lipsit? Nu stiu daca mai pusesem vreodata o intrebare atat de idioata. N-a raspuns, ma strangea si atat. Pulpele i se dezvelisera, i se vedeau fesele : tinere, ferme, frumoase. Imi tinea capul intre sani. Respira sacadat si spunea simplu : Nic. Plangea. Se descarca. Am mangaiat-o pe par. Apoi a adormit. Fara sa-mi dea drumul. Era ca si cum regasisem drumul catre casa. Era ca si cum ratacisem prin lume si nu mai voiam asta. Mi-l inchipuiam pe Ratacitor, inapoindu-se si abandonand pe drum, din nerabdare: insotitorii, lazile cu comori nemaivazute, alimentele, apa, propriul cal, strabatand ultimii kilometri aproape tarandu-se ramanand in viata pentru o singura imagine – cea a femeii lui primindu-l. O viata pe drum doar ca sa descoperi ca trebuie sa te intorci. Si sa nu-ti para rau.
3 ore. Nu o viata. Nu curse de avion transatlantice. Nu arsenale de vorbe. Doar 3 ore ca sa ajung in bratele ei. Din nou. Ma astepta intr-un tricou pe care scria : „I cannot pretend to love this man/Like my father” . Iar sub tricou ea. Doar ea. O femeie tanara care ma iubea. Ma iubea atat de mult incat simteam ca o iubesc si eu la randu-mi. M-a imbratisat si m-a sarutat. De multe ori. Cu gura ei mica, cu aerul ei virgin, cu sufletul ma saruta si-mi spunea pe nume : Nic, Nic... Pula mea, cand scrii suna patetic, cand o traiesti te sufoca. M-a impins in pat, s-a urcat langa mine si din nou m-a strans in brate. Tare. Strans. Se lipise de mine intr-un gest inocent de disperare. De parca se catzara intr-un copac. Ti-am lipsit? Nu stiu daca mai pusesem vreodata o intrebare atat de idioata. N-a raspuns, ma strangea si atat. Pulpele i se dezvelisera, i se vedeau fesele : tinere, ferme, frumoase. Imi tinea capul intre sani. Respira sacadat si spunea simplu : Nic. Plangea. Se descarca. Am mangaiat-o pe par. Apoi a adormit. Fara sa-mi dea drumul. Era ca si cum regasisem drumul catre casa. Era ca si cum ratacisem prin lume si nu mai voiam asta. Mi-l inchipuiam pe Ratacitor, inapoindu-se si abandonand pe drum, din nerabdare: insotitorii, lazile cu comori nemaivazute, alimentele, apa, propriul cal, strabatand ultimii kilometri aproape tarandu-se ramanand in viata pentru o singura imagine – cea a femeii lui primindu-l. O viata pe drum doar ca sa descoperi ca trebuie sa te intorci. Si sa nu-ti para rau.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu