Astăzi n-am facut nimic. M-am uitat un pic pe fereastra, m-am dat in leagan, mi-am pus Mercury Rev, am aprins o iarba si mi-am aruncat ochii pe iconita pe care mi-a dat-o Angel intr-o zi printr-un comisionar si pe verso-ul careia imi scrisese : „Dumnezeu sa te ierte, ca ai nevoie”, si mi-am inchipuit ca sunt prostul ala mucos care se taraste peste tot dupa Isus. Acela pe care nu l-a cunoscut decat El. Adica unde mergea profetul mergeam si eu. Tot timpul in spate, tot timpul atent. De aceea el nu lasa niciodata urme si nimeni nu stia daca trecuse pe acolo, sau era tot vreo legenda, ca atatea altele atunci. Daca te uiti in picturi sau in biserici, sunt tot timpul acolo, ascuns printre discipoli. La Cina cea de Taina e profilul care n-a mai intrat in cadru, dar eram acolo, ii spalam pe picioare pe toti, le aduceam mancare si le turnam in pahare.
Bai, si i-am spus. I-am spus tot, de la mine stia ca tipa e curva, ca smecherul ala o sa se converteasca, sau ca Lazar era dispus sa se intoarca din morti, chiar daca urma sa aiba o a doua viata mult mai trista, dupa ce Isus avea sa se duca. Frate, ii spuneam, niciodata a doua oara n-o sa mai fie fun. Stia pana si pildele de la mine. Era totul scris, cum ii placea sa spuna, cand ramaneam numai noi doi la o partida de dame. I le transcriam pe coji de trestie uscata si i le strecuram pe sub usa. Iar e le citea. Si le striga in gura mare. „Cel ce isi iubeste viata o va pierde”, le-a zis intr-o zi unor orbi in Ierusalim. Jur ca scrisesem altceva, dar tipul era un bun improvizator. Era seful trupei, intelegi? El distribuia rolurile. El modifica scenariile. Cand dorea – asa era invoiala
Am fost tot timpul acolo. Si cand l-au crezut si cand l-au hulit. Si cand l-au tradat si cand l-au plans. Si cand i-au cerut si cand i-au luat. Iar cand l-au urcat pe cruce eu am tinut cuiele. Le-am inlocuit discret cu altele mai lungi si mai ascutite. Ca sa nu se chinuie. Mi-am riscat viata numai pentru ca nu gaseam un alt motiv pentru care sa mi-o protejez. Am inlocuit si apa cu otetul ca sa nu-si faca iluzii. Era tentat. S-a fortat un pic micutzul, dar stiam, simteam ca era rolul vietii. Nu a lui, a noastre. Iar inainte sa moara mi-a facut din palma aia batuta-n cuie semnul pacii. Mie mi l-a facut, doar mie.
In pestera am fost numai noi doi. El intins pe piatra aceeaa lata, eu langa el, spargand niste nuci. Si-a revenit putin inainte de miezul noptii. Aici erai, mi-a zis. Aici. Ai facut o gramada de coji. Nu-mi place sa astept. Si-a privit mainile, acum curate si netede. Bine lucrat, nu? i-am zis. M-au chinuit un pic domnii aceia (era tot timpul politicos). Romani, popor de cacat, am spus cu obida. N-o sa ramana mare branza dupa ei: niste mafioti, cativa actori mari, Fellini si o gramada de frustrari fasciste. Da, si Vaticanul, dar nimeni nu e perfect. S-a ridicat si a facut cativa pasi. Mai e afara? M-am uitat. Era : Alb, distant, ganditor. Astepta. Asa sunt toti ingerii, constipati?
Uite care e treaba. Eu o sa dispar. Am facut un pas in spate. Nu. Ba da. Mi-ai promis altceva. S-a apropiat, mi-a pus mana pe umar... mai stii cand ai scris : „Adevarat, adevarat zic voua : Cel ce crede in Mine are viata vesnica”? Ha ha, eram in gradina aceea de smochini. Da, eram acolo. E cea mai reusita replica a ta. E o capodopera. Exagerezi, sunt un simplu scrib... iau de aici, iau de acolo, firimituri de adevaruri schioape... le pun cap la cap, dar niciodata nu stiu ce iese. Nimeni nu stie ce iese. Ia-ma cu tine.
Nu, tu ramai. Ma enervezi. Te enervez pentru ca ma iubesti. Asa ca ai sa ramai aici si n-ai sa scrii nimic. Vor scrie altii. Imi iei painea de la gura. Viata e in alta parte si o sa fii si tu intr-o zi acolo. O sa facem iar trupa, o sa umblam prin pustiuri minerale si prin cele umane, o sa ne bucuram, o sa fie misto, spun. Bine cred in tine. Te superi daca n-o spun cu majuscula? Ai fost intotdeauna sufleurul meu favorit, cum sa ma supar...
Hai ca plec acum, nu-mi plac despartirile lungi. Inainte de a da pietroiul la o parte, a scos din san un tricou. Pe care scria asa : „ Omul si nevasta lui erau amandoi goi si nu le era rusine”. Ia-l si imbraca-l, iti va fi rusine sa umbli dezbracat. Te vor huli. Si-a iesit. Ingerul s-a ridicat lenes, s-a uitat la ceas – credeam ca esti pe Greenwich. M-a vazut. El? El e cu mine. Nu mi-l amintesc. Tu esti acolo, eu sunt aici, altii sunt fugariti acum prin cetate, altii beau si se bucura, Roma... fragmente de real. El e cel care le leaga – gandeste-te ca nu exista.. Ceilalti? Ceilalti vor scrie despre asta, atat. E timpul.
I-am vazut cum pleaca. Dar nu in sus, ci spre apus, unul dupa celalalt, agale. Inainte de a disparea dupa soare s-a mai intors o data si mi-a strigat: tu spune-le ca m-am inaltat. Bai, deci sa fiu sincer, si mie mi s-a parut la fel.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu