Da ma, sunt furios. Bai si nu pentru ca s-au adunat ci
pentru ca s-au risipit. Pula mea, cand se aduna, le iei si le asezi frumos in
rafturi, alea care-ti fut sistemul sus, alea misto la mijloc si alea care s-au
nimerit undeva jos, just in case. Stii macar ce sa faci, le ai gramada, sunt la
un loc. Dar nu stiu ce se intampla cateodata ca toate parca o iau razna.. Bai,
deci nu mai stiu cum sa le tin, nu mai stiu dupa care sa ma uit mai intai. O
iau toate la vale, fug care incotro. Asta ma infurie la culme, faptul ca nu mai
am control, ca nu mai stiu care-s ale mele si care ale tale. Sau ale lor. Nu
era misto ma vaco, cand vorbeam amandoi ore intregi, cand se legau lucrurile,
cand se construia relatia, cand imi sopteai ca esti uda la pizda numai pentru
ca-mi auzeai vocea si cand iti spuneam ca mi s-a sculat privindu-ti poza aia de
toanta, stand cu barbat-tu in Piata San Marco...? Nu era ma misto cand
stabileam date ca sa ne vedem si ca sa ne futem? Nu era misto cand imi
trimeteai sms-uri, cand imi spuneai “baby” (numai ca sa ma repet eu acum ca
tampitul si sa comenteze astia ca-s lipsit de originalitate), cand luai cartela
de la camera si-o pastrai in portofel? Nu era ma misto cand iti spuneam
“ratusca” si iti trimeteam sms-uri cu “mac mac”? Radeai, ti-era bine, eu aveam
haz. Normal ca aveam caz atata vreme cat eram indragostit si tu inca lucrai
frumos dedesubt la muia magistrala pe care mi-ai servit-o scurt, pe
e-mail...”nu mai pot sa ma afund in relatia asta”. Imi venea sa te sun si sa-ti
spun, unde pizda ma-tii sa te afunzi ma? Vii dupa un an sa-mi spui ca ai o
problema de constiinta? Ca nu poti sa-ti privesti futacul oficial in ochi dupa
ce mi-ai facut capul toba cu promisiuni, dupa ce ti-am strans sanii in palme,
dupa ce ti-am mangaiat chilotzii, dupa ce ti-am lins lobii urechilor, dupa ce
ti-am bagat limba in gura, dupa ce mi-ai spus ca ma iubesti, dupa ce te-am
tinut de mana, bai... dupa ce te-am tinut de mana.
Bai, sunteti sursa tuturor haosurilor mai mari sau mai mici, sunteti principiul dezorganizator, nota care strica songul, culoarea care pateaza, pixul care mazgaleste povestile de dragoste, piatra care-ti rupe glezna, sunteti Banel Nicolita in jocul Stelei, economia Greciei pentru moneda Euro, sunteti Romania de azi, tara in care te intorci si nu sti de ce pizda ma-tii ai fost atat de cretin s-o faci, bai sunteti tot ce e mai rau si, drept urmare, sunteti inevitabile. Iar chestia asta ma infurie. Ma infurie duplicitatea, faptul ca maimutzaritzi logica intamplarilor, faptul ca nu aveti un Dumnezeu si faptul ca in raport cu mine ati ales cealalta baricada.
Pfuf... nu pot sa ma pun din nou os peste os, nu mai am aer, nu mai am directie, nu mai am sistem. Auzi, stii cum e sa-ti iei cinci tzepe in decurs de o luna? Stii cum e sa-ti bata pizda la poarta, sa-ti arate nurii, sa te scoata din ale tale, sa te impacheteze si dupa aia sa-ti intoarca curul si sa se care? Sigur, o sa zici ca e cool. Pula mea, uite tu macar traiesti, o sa-mi spui, tu macar mergi pe sarma. Nu e cool ma, e nashpa, e de cacat, iti pierzi increderea si stima de sine (asta e limbaj corporatist toanto), ai sentimentul ca esti inutil, ca esti un neterminat, ca ma-ta a livrat de fapt un bou. Sa ti-o traga una, sa apara alta sa-i pui totul pe masa (de prost ce sunt, de aia... si ti-am si raspuns la intrebare), sa ti-o traga si asta, si sa reiei ciclul. Sau circul. Bai, parca as fi Charlie Chaplin in Luminile Orasului sa mor io. Parca as fi robotul japonez. Parca as fi cainele lui Pavlov – vad femeia, mi se pune pata pe ea, latru, dau din coada, asta vine, ma mangaie pe crestet, imi da o bucata de pizda (sau de cele mai multe ori nu) si pleaca. Bai, pleaca. Nu cred ca in limbile Pamantului s-ar fi inventat verbul a pleca daca nu erai tu bai tanti. Cand zici femeie zici adio. Intre picioarele tale nu e o pizda ci drumul din filmul “Nu-i pace sub maslini”, drumul ala din Grecia anilor ’50, prafuit, ingust si accidentat, care venea de nicaieri si mergea oriunde dar numai acasa nu... Au inventat timpul trecut nu pentru a memora Istoria ci doar pentru a-ti marca parcursul prin viata mea, doar pentru a ma tine captiv in plasa unor amintiri in care sa-mi bag pula daca m-a intrebat vreodata cineva daca le mai vreau. Nu-s incoerent din cauza mea.
Bai, proasto, ce dovada mai vrei ca am nevoie de tine?
Bai, sunteti sursa tuturor haosurilor mai mari sau mai mici, sunteti principiul dezorganizator, nota care strica songul, culoarea care pateaza, pixul care mazgaleste povestile de dragoste, piatra care-ti rupe glezna, sunteti Banel Nicolita in jocul Stelei, economia Greciei pentru moneda Euro, sunteti Romania de azi, tara in care te intorci si nu sti de ce pizda ma-tii ai fost atat de cretin s-o faci, bai sunteti tot ce e mai rau si, drept urmare, sunteti inevitabile. Iar chestia asta ma infurie. Ma infurie duplicitatea, faptul ca maimutzaritzi logica intamplarilor, faptul ca nu aveti un Dumnezeu si faptul ca in raport cu mine ati ales cealalta baricada.
Pfuf... nu pot sa ma pun din nou os peste os, nu mai am aer, nu mai am directie, nu mai am sistem. Auzi, stii cum e sa-ti iei cinci tzepe in decurs de o luna? Stii cum e sa-ti bata pizda la poarta, sa-ti arate nurii, sa te scoata din ale tale, sa te impacheteze si dupa aia sa-ti intoarca curul si sa se care? Sigur, o sa zici ca e cool. Pula mea, uite tu macar traiesti, o sa-mi spui, tu macar mergi pe sarma. Nu e cool ma, e nashpa, e de cacat, iti pierzi increderea si stima de sine (asta e limbaj corporatist toanto), ai sentimentul ca esti inutil, ca esti un neterminat, ca ma-ta a livrat de fapt un bou. Sa ti-o traga una, sa apara alta sa-i pui totul pe masa (de prost ce sunt, de aia... si ti-am si raspuns la intrebare), sa ti-o traga si asta, si sa reiei ciclul. Sau circul. Bai, parca as fi Charlie Chaplin in Luminile Orasului sa mor io. Parca as fi robotul japonez. Parca as fi cainele lui Pavlov – vad femeia, mi se pune pata pe ea, latru, dau din coada, asta vine, ma mangaie pe crestet, imi da o bucata de pizda (sau de cele mai multe ori nu) si pleaca. Bai, pleaca. Nu cred ca in limbile Pamantului s-ar fi inventat verbul a pleca daca nu erai tu bai tanti. Cand zici femeie zici adio. Intre picioarele tale nu e o pizda ci drumul din filmul “Nu-i pace sub maslini”, drumul ala din Grecia anilor ’50, prafuit, ingust si accidentat, care venea de nicaieri si mergea oriunde dar numai acasa nu... Au inventat timpul trecut nu pentru a memora Istoria ci doar pentru a-ti marca parcursul prin viata mea, doar pentru a ma tine captiv in plasa unor amintiri in care sa-mi bag pula daca m-a intrebat vreodata cineva daca le mai vreau. Nu-s incoerent din cauza mea.
Bai, proasto, ce dovada mai vrei ca am nevoie de tine?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu