O suta saisprezece

Bai, deci aseara pe la opt si ceva m-am calmat. Am luat doua jointuri (le-am fumat impreuna), mi-am pus desene animate cu Mordillio si am ras ca tontul vreo doua ore. Se intunecase afara si daca ma uitam la fereastra ma vedeam pe mine. Si daca ma uitam la mine vedeam ca se intunecase. Din astea... Moaca din fereastra seamana cu moaca din oglinda si probabil seamana cu moaca mea. Eram nebarbierit. Imi aminteam vag calatoria cu taxiul si-mi aminteam si mai vag ce m-a facut atat de furios incat sa scriu trei capitole gemene. Le-am recitit in timp ce fumam. Inainte sa aprind tigarile eram tentat sa-mi dau dreptate, incepeam chiar sa ma incing din nou. Dupa ce le-am fumat eram sigur ca aberasem de la un capat la altul. Totul e la mine, imi spuneam. Plansul lor e la mine. Dispretul cu care ajung sa ma trateze, distanta, superioritatea sau pur si simplu ignorul dupa care se ascund, ale mele sunt toate. Bai Nic, poate ca ar trebui s-o iei mai usor, poate ca ar trebui s-o lasi mai moale, poate ca ar trebui adaugi un strat de dubitativ, poate ca ar trebui sa respiri de doua ori si sa vorbesti doar odata. Poate ca le sufoci, poate ca pur si simplu le sperii sau doar le dezamagesti. Poate nu le meriti, poate ca nu ti-a mai ramas nimic bun, poate ca miroase a cacat dupa fiecare pas al tau, poate ca fiecare cuvant pe care-l modulezi stropeste. Poate ca tu nu gandesti ci lovesti, poate ca ala pe fata ta nu e zambet ci o taietura asimetrica, sau un tic. Poate ca tu nu iubesti ci sorbi cu paiul energiile lor vitale, poate ca pur si simplu esti respingator, urat si nesuferit. Poate ca esti un prost.

In fine...

Bai, era misto. Fumam. Gasisem printre imprimarile mai popish un Kyle Vincent – Maybe It’s Better This Way si ma gandeam ca poate intr-o zi o sa-mi inscriptionez un tricoul cu titlul asta, o sa ies afara si-o sa fac ceva bun pentru cei care ma cunosc, pentru cei care nu ma cunosc, pentru oameni... nu stiu, o sa le dau bani, o sa le spal rufele, o sa ii impac cu rudele, o sa le indic numerele castigatoare la Loto sau o sa ma sinucid pentru ca, pana la urma, asta pare sa le cuprinda pe toate.

In general mi-e frica de moarte. Sunt ingrozit. Ma cac pe mine numai la gandul ca intr-o zi o sa ma doara, apoi o sa ma doara si mai tare, o sa devina insuportabil si, intr-un tarziu, la capatul puterilor o sa mor in pula mea, injegosat, scarbit, fara sa-mi convina, fara sa ma pun la punct. Mi-e frica de suferinta, mi-e frica de mirosurile specifice, de privirile celorlalti si de mila lor. Uneori insa, numai uneori, vad totul altfel. Ceva la modul... pula mea. Adica, bai, sa se bucure lumea, sa danseze in timp ce mor eu. Sa intinda mese, sa culeaga flori si sa le pune pe taracutze, sa fie hippie, sa se foiasca de colo colo pe langa corpul meu imobilizat, pe langa respiratia mea insesizabila, pe langa coma in care zac si sa-mi faca discret cu ochiul, ceva de genul „bai, Nic, mare bandit esti, bai cum ti-a venit randul tie si ce mare bucurie ne aduci tu cu moartea asta a ta. Bai, frate ce ne mai distram si asta numai tie ti se datoreaza, bai sa traiesti cum ar veni...”. Sa comande si un program de striptease, sa vina vagaboantele sa danseze la crucea pe care scrie numele meu, anul nasterii si anul mortii, sa se frece cu pizda de Fiul, sa-i ia Sfantul Duh intre tzatze sa-i linga Tatal cu tot latul limbii, sa fie distractie frate, pentru ca oamenii se bucura cand pleaca cineva, nu e bucurie mai mare cand ne rarim.

Bai, si sa ma bucur si eu...