Stau si reflectez.
Fatza mea arata furie, dar e doar expresia tampa a unui ins care nu pricepe.
Frazele scrise par agresive, dar sunt doar masti din cioburi de oglinda. Si
nu-mi apartin, sunt ale tale, pentru ca tu le provoci. Cand dansezi cu mine, te
privesti in ochi si-ti placi. Cand te strang de cur iti admiri inevitabil
surpriza studiata de pe bot, ba chiar o poti ajusta putin ca sa fii cat mai
convingatoare in rolul de iubita cazuta in limba de admiratie. Cand ma minti,
iti poti vedea zambetul de satisfactie. Iar cand iti arunc in nari damful de
ceapa pe care intotdeauna o consum in exces atunci cand devin, e doar ca sa-ti
verifici grimasele, baby si ca sa revii la o perspectiva ceva mai credibila
asupra lucrurilor care ne fac imperfecti pe amandoi, deci abandonabili. Un
singur lucru nu este indicat cu masca asta – sa nu te admiri prea mult intr-o
alta oglinda.
Uite, e prima oara dupa 1 an cand imi amintesc de tine. Asa, dintr-o data, dupa ce i-am dat o muie unei vagaboante pe 50 de Euro si am trimis-o acasa, fara jumatate din suma pentru ca nu stia sa administreze cum trebuie un postludiul si pentru ca m-a lasat deprimat. Asa cum m-ai lasat tu in ziua aia. Bai, deci mi-e atat clar, de limpede de parca abia urmeaza sa se intample. Parca nu mi-as aminti ci as anticipa. Cum stateai in pat cu mine, imbracata office si te chinuiai sa plangi. “Nu-mi bat joc de tine, baby, pur si simplu nu pot s-o fac.” Cum erai imbracata impecabil si cum erai atenta sa ramai asa. Cum ti se vedea sutienul alb, de firma, si cum te prindea camasa aia alba si fusta gri stransa pe coapse. Voiam sa te mangai pe par, iar tu te fereai pe motiv ca-ti stric fixativul. Voiam sa te privesc in ochi iar tu te uitai in jos. Voiam sa te ling in pizda iar tu te ridicai, iti trageai trenciul si te carai. Bai, ce simplu a fost totul. Pana si a urina presupune un dram de efort. Plecarea ta a fost ca o exhalatie. Nu eram furios, nu eram frustrat ca nu ti-am tras-o (oricum futeam in stanga si-n dreapta cat timp am fost impreuna; de cate ori ramaneam singur in urma intalnirilor noastre cuminti in care ne tineam de mana si amanam “momentul” pentru data viitoare , mergeam la femeile care ma iubeau si care imparteau cu mine bunurile de pe trup; da, ma gandeam ca as fi vrut sa-mi sugi tu pula atunci cand o indopam pe cealalta si-i smulgeam ropote de aplauze in urma prestatiilor mele erotice... ar trebui sa-ti multumesc, niciodata n-am satisfacut atat de bine partenerele decat atunci cand te iubeam pe tine... nu-mi lipsesti tu, baby, ci foamea cu care intram intr-o pizda gandidu-ma ca putea fi a ta... si nu era), eram doar dezamagit. Atat de dezamagit incat te-am uitat instant. Si de cate ori faceam cate un review al ultimelor opt luni din viata, imi tot apareau pete albe si nu stiam cum sa le umplu decat cu explicatia simpla ca in intervalul ala am avut o inclinatie inexplicabila catre somn si visare.
N-am pastrat in computer nicio fotografie si am sters toate dialogurile noastre virtuale de pe e-mail, pe care le pastram intr-un “Microsoft word document” – te iubeam atat de mult incat am fost incapabil sa-i gasesc un nume, un titlu. Firul negru de par pe care l-am gasit pe o maneca atunci, demult, l-am strecurat intr-un joint si l-am fumat. Pastrez doar cartela camerei de hotel in care ne-am vazut ultima oara, intalnire in care ti-ai bagat picioarele si cand te-ai cacat ca ultima boarfa pe tot ce mi-ai spus ca am insemnat pentru tine. In in portmoneul ascuns intre tricoul pe care scrie : „I couldn't love you, any better/I love you just the way you are” si tricoul pe care scrie : „Ce s-ar fi intamplat totusi daca Kirkegaard ar fi fost inteles?” O s-o pastrez pana la moarte, ea o sa fie cheia de acces spre lumea de dincolo unde sper sa te intalnesc si, cu toata imaterialitatea mea, sa-ti fut un sut in cur, grotesc si avantat, apoi sa te injur si, la final, sa te violez. Asa, de fata cu toti sfintii, ingerii, dracii sau cine s-o gasi pe acolo – oricum nu-ti va sari nimeni in ajutor pentru ca, baby, destinul curge si dupa moarte – iar destinul tau e sa dai din nou peste mine, iar eu sa stabilesc atunci regulile. Lumea lui Dumnezeu se va imparti abia atunci in trei : in Raiul celor buni, in Iadul celor rai si in lumea lui Nic, acolo unde vei ateriza doar tu. Habar nu ai ce te asteapta.
Sa fiu sincer nici eu.
Uite, e prima oara dupa 1 an cand imi amintesc de tine. Asa, dintr-o data, dupa ce i-am dat o muie unei vagaboante pe 50 de Euro si am trimis-o acasa, fara jumatate din suma pentru ca nu stia sa administreze cum trebuie un postludiul si pentru ca m-a lasat deprimat. Asa cum m-ai lasat tu in ziua aia. Bai, deci mi-e atat clar, de limpede de parca abia urmeaza sa se intample. Parca nu mi-as aminti ci as anticipa. Cum stateai in pat cu mine, imbracata office si te chinuiai sa plangi. “Nu-mi bat joc de tine, baby, pur si simplu nu pot s-o fac.” Cum erai imbracata impecabil si cum erai atenta sa ramai asa. Cum ti se vedea sutienul alb, de firma, si cum te prindea camasa aia alba si fusta gri stransa pe coapse. Voiam sa te mangai pe par, iar tu te fereai pe motiv ca-ti stric fixativul. Voiam sa te privesc in ochi iar tu te uitai in jos. Voiam sa te ling in pizda iar tu te ridicai, iti trageai trenciul si te carai. Bai, ce simplu a fost totul. Pana si a urina presupune un dram de efort. Plecarea ta a fost ca o exhalatie. Nu eram furios, nu eram frustrat ca nu ti-am tras-o (oricum futeam in stanga si-n dreapta cat timp am fost impreuna; de cate ori ramaneam singur in urma intalnirilor noastre cuminti in care ne tineam de mana si amanam “momentul” pentru data viitoare , mergeam la femeile care ma iubeau si care imparteau cu mine bunurile de pe trup; da, ma gandeam ca as fi vrut sa-mi sugi tu pula atunci cand o indopam pe cealalta si-i smulgeam ropote de aplauze in urma prestatiilor mele erotice... ar trebui sa-ti multumesc, niciodata n-am satisfacut atat de bine partenerele decat atunci cand te iubeam pe tine... nu-mi lipsesti tu, baby, ci foamea cu care intram intr-o pizda gandidu-ma ca putea fi a ta... si nu era), eram doar dezamagit. Atat de dezamagit incat te-am uitat instant. Si de cate ori faceam cate un review al ultimelor opt luni din viata, imi tot apareau pete albe si nu stiam cum sa le umplu decat cu explicatia simpla ca in intervalul ala am avut o inclinatie inexplicabila catre somn si visare.
N-am pastrat in computer nicio fotografie si am sters toate dialogurile noastre virtuale de pe e-mail, pe care le pastram intr-un “Microsoft word document” – te iubeam atat de mult incat am fost incapabil sa-i gasesc un nume, un titlu. Firul negru de par pe care l-am gasit pe o maneca atunci, demult, l-am strecurat intr-un joint si l-am fumat. Pastrez doar cartela camerei de hotel in care ne-am vazut ultima oara, intalnire in care ti-ai bagat picioarele si cand te-ai cacat ca ultima boarfa pe tot ce mi-ai spus ca am insemnat pentru tine. In in portmoneul ascuns intre tricoul pe care scrie : „I couldn't love you, any better/I love you just the way you are” si tricoul pe care scrie : „Ce s-ar fi intamplat totusi daca Kirkegaard ar fi fost inteles?” O s-o pastrez pana la moarte, ea o sa fie cheia de acces spre lumea de dincolo unde sper sa te intalnesc si, cu toata imaterialitatea mea, sa-ti fut un sut in cur, grotesc si avantat, apoi sa te injur si, la final, sa te violez. Asa, de fata cu toti sfintii, ingerii, dracii sau cine s-o gasi pe acolo – oricum nu-ti va sari nimeni in ajutor pentru ca, baby, destinul curge si dupa moarte – iar destinul tau e sa dai din nou peste mine, iar eu sa stabilesc atunci regulile. Lumea lui Dumnezeu se va imparti abia atunci in trei : in Raiul celor buni, in Iadul celor rai si in lumea lui Nic, acolo unde vei ateriza doar tu. Habar nu ai ce te asteapta.
Sa fiu sincer nici eu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu