Bai, deci asa-mi vine sa-mi bag pula in tot ce inseamna fiecare pentru mine. Sa mor eu. Daca nu as fi slab, as fi tare. Iar daca as fi tare... bai, deci uite asa le-as jongla pe toate pe degete. N-as mai sta la discutii. N-as mai face caz, n-as mai scrie, n-as mai zice „simt” (chiar daca nu simt, pula mea, daca o spun inseamna ca ma gandesc la asta, adica i’m fucking conscious), ci as sta la capatul benzii rulante. Dincolo, din cuva de deasupra ar pica una cate una, ar ajunge la mine, le-as puncta si le-as lasa mai departe. Iar mai incolo replici identice ale lui Nic, s-ar naste ar creste si s-ar aseza la capatul cate unei benzi rulante de unde ar relua procesul. Bai, asta e calea cea dreapta, asta e expansiunea Universului cunoscut si necunoscut.
Fututul pe banda rulanta, bai nici Chaplin nu s-ar fi gandit la asa ceva, sa mor eu. N-ar fi misto? Zi ma. Mi-as ordona ritmica, miscarile inghinale, secretiile. M-as perfectiona, as fute in timp ce joc solitair, sau in timp ce iau gustarea, in timp ce-mi platesc facturile, sau chiar in timp ce fac dragoste. Bai, deci sa faci dragoste in timp ce futi, uite asta da ideal.
Nu-mi zice ca aberez ca-mi bag pula-n ma-ta. Eu nu aberez, ci rotunjesc concepte, mangai idei asa cum te mangai pe tine pe cap atunci cand imi sugi pula si – culmea – imi place. Nu ma compara cu toti pacientii lui Freud, Jung sau mai stiu eu ce idiot care confunda omul cu robotul de bucatarie. Pentru ca, bai pizda proasta, eu sunt eu, eu sunt Nicolae Labis, ala pe care tramvaiul l-a calcat o singura data, de fapt a calcat exemplarul primar, prototipul, numai ca sa apara varianta imbunatatita, performanta. Lipsita de talent literar, dar dezvoltata hardware, agresiva, directa, care ia lumii ca sa-si ofere doar ei, care e generoasa doar cu propriile orgasme. Eu imit perfect omul, iar sentimentele mele sunt parfum pe langa zdrentele care ti se aduna tie in piept atunci cand suferi, sau te bucuri sau, pula mea, atunci cand iti exerciti dreptul de a fi diferit de speciile inferioare. Eu iubesc pana la capatul puterilor mele pentru ca nu stiu care-s alea, intelegi draga? Dupa aceea iubesc pana la capatul puterilor tale. Dupa aceea te bag in pizda ma-tii si plec, calcand prin cenusa fiintei tale, fara sa ma inec. Realizeaza asta si teme-te. Diferenta dintre mine si tine e ca tu suferi ca o vaca pentru ca nu intelegi, iar eu sufar ca un cretin pentru ca inteleg. Pentru ca eu nu cred in lumea de dincolo de iubire, nu cred ca exista ceva mai bine, altceva, decat sa te am atunci cand te vreau, decat sa te aduc la picioarele mele, sa-mi infig coltii in gatul tau de caprioara (sau capra, dar sa-mi bag pula daca mai conteaza) si sa-ti sug fluxul vital, fara sa ma grabesc, sa te vad cum te dezumfli, cum te subtiezi, cum te transformi in viitoarea tinta pentru flegma mea dispretuitoare, in timp ce fixez deja urmatoarea tinta.
Nu-ti pierde vremea sa ma cunosti – viata ta e prea scurta ca sa ma contempli, bagajul tau lingvistic e infinit mai sarac decat cel care-ti trebuie ca macar sa-mi soptesti numele atunci cand ma adori, ADN-u tau e o palida structura comparativ cu arhitectura ideii care ma precede, sistemul de legi fizice chimice si organice dupa care iti misti curul prin existenta asta sunt doar o bashina pe langa consumul de soft cosmic menit sa ma defineasca.
Bai, deci, taci in pula mea din gura cand respir.
Fututul pe banda rulanta, bai nici Chaplin nu s-ar fi gandit la asa ceva, sa mor eu. N-ar fi misto? Zi ma. Mi-as ordona ritmica, miscarile inghinale, secretiile. M-as perfectiona, as fute in timp ce joc solitair, sau in timp ce iau gustarea, in timp ce-mi platesc facturile, sau chiar in timp ce fac dragoste. Bai, deci sa faci dragoste in timp ce futi, uite asta da ideal.
Nu-mi zice ca aberez ca-mi bag pula-n ma-ta. Eu nu aberez, ci rotunjesc concepte, mangai idei asa cum te mangai pe tine pe cap atunci cand imi sugi pula si – culmea – imi place. Nu ma compara cu toti pacientii lui Freud, Jung sau mai stiu eu ce idiot care confunda omul cu robotul de bucatarie. Pentru ca, bai pizda proasta, eu sunt eu, eu sunt Nicolae Labis, ala pe care tramvaiul l-a calcat o singura data, de fapt a calcat exemplarul primar, prototipul, numai ca sa apara varianta imbunatatita, performanta. Lipsita de talent literar, dar dezvoltata hardware, agresiva, directa, care ia lumii ca sa-si ofere doar ei, care e generoasa doar cu propriile orgasme. Eu imit perfect omul, iar sentimentele mele sunt parfum pe langa zdrentele care ti se aduna tie in piept atunci cand suferi, sau te bucuri sau, pula mea, atunci cand iti exerciti dreptul de a fi diferit de speciile inferioare. Eu iubesc pana la capatul puterilor mele pentru ca nu stiu care-s alea, intelegi draga? Dupa aceea iubesc pana la capatul puterilor tale. Dupa aceea te bag in pizda ma-tii si plec, calcand prin cenusa fiintei tale, fara sa ma inec. Realizeaza asta si teme-te. Diferenta dintre mine si tine e ca tu suferi ca o vaca pentru ca nu intelegi, iar eu sufar ca un cretin pentru ca inteleg. Pentru ca eu nu cred in lumea de dincolo de iubire, nu cred ca exista ceva mai bine, altceva, decat sa te am atunci cand te vreau, decat sa te aduc la picioarele mele, sa-mi infig coltii in gatul tau de caprioara (sau capra, dar sa-mi bag pula daca mai conteaza) si sa-ti sug fluxul vital, fara sa ma grabesc, sa te vad cum te dezumfli, cum te subtiezi, cum te transformi in viitoarea tinta pentru flegma mea dispretuitoare, in timp ce fixez deja urmatoarea tinta.
Nu-ti pierde vremea sa ma cunosti – viata ta e prea scurta ca sa ma contempli, bagajul tau lingvistic e infinit mai sarac decat cel care-ti trebuie ca macar sa-mi soptesti numele atunci cand ma adori, ADN-u tau e o palida structura comparativ cu arhitectura ideii care ma precede, sistemul de legi fizice chimice si organice dupa care iti misti curul prin existenta asta sunt doar o bashina pe langa consumul de soft cosmic menit sa ma defineasca.
Bai, deci, taci in pula mea din gura cand respir.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu